Loviturile la cap, mai periculoase decât crezi

Potrivit unui nou studiu, există o legătură între traumatismele craniene și Alzheimer. Cercetătorii de la Clinica Mayo, SUA au publicat descoperirile în jurnalul Neurology.

În 2010, în SUA peste 83.000 de persoane au murit din cauza bolii Alzheimer, aceasta devenind a șasea cauză de deces, potrivit Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor.

Cea mai întâlnită formă de demență, Alzheimerul afectează memoria, comportamentul și gândirea. Deși simptomele se dezvoltă încet, cu timpul devin din ce în ce mai grave.

În cadrul studiului, oamenii de știință au scanat creierele  a 589 de persoane de peste 70 de ani, dintre care 141 prezentau o uşoară afectare a funcţiilor cognitive, manifestată prin probleme de memorie şi raţionare.

Participanţii au fost întrebaţi dacă suferiseră vreodată lovituri la cap care să le fi provocat pierderea cunoştinţei ori dificultăţi ulterioare de memorie.

La acei subiecţi care nu prezentau probleme cognitive, cercetătorii nu au observat diferenţe în caracteristicile creierului la scanare, indiferent dacă personele respective avuseră sau nu lovituri la cap.

Însă la cei care prezentau probleme cognitive, specialiştii au observat, la scanare, deosebiri în ceea ce priveşte acumularea de proteine amiloide: la cei care aveau lovituri la cap, nivelul plăcii amiloide era, în medie, cu 18% mai ridicat decât la cei care nu suferiseră traumatisme.

Un studiul anterior, realizat de cercetătorii de la Universitatea Cambridge, sugera că, la persoanele ce suferiseră traumatisme craniene, anumite substanţe, numite proteine tau, se pot comporta anormal ca urmare a unui eveniment traumatic, favorizând apariţia bolii Alzheimer.

Rezultatele acestor studii sprijină ideea că între traumatismele craniene şi maladia Alzheimer există o legătură, dar faptul că o corelaţie a fost descoperită doar la persoanele care au probleme cognitive, nu şi la cele cu funcţie cognitivă normală, arată că legătura dintre traumatismul cranian şi placa amiloidă este una complexă, implicând mai mulţi factori, nu doar existenţa unei lovituri la cap.

 

Recent Posts

Semnele mai puțin cunoscute ale cancerului de ficat. Cum să le recunoști și să acționezi rapid

Semnele mai puțin cunoscute ale cancerului de ficat. Cancerul de ficat este una dintre cele…

10 minute ago

Fasolea este ieftină și versatilă, cât de bună este pentru sănătate

Fasolea este ieftină și versatilă. Din acest motiv nu este surprinzător faptul că fasolea și…

22 de minute ago

Cum se simt durerile facerii. Tehnici de gestionare a durerii în timpul travaliului

Durerile facerii, cunoscute și sub numele de contracții, sunt un semnal că trupul unei femei…

39 de minute ago

Horoscop Alina Bădic pentru Săptămâna Mare. Revelații și atenționări karmice

Horoscop 28 aprilie- 4 mai. Astrologul Alina Bădic a prezentat predicțiile astrale pentru Săptămâna Mare,…

o oră ago

Poți să scapi de burtă în șase zile

Poți să scapi de burtă în șase zile dacă respecți aceste reguli, promit specialiștii.  Știi…

o oră ago

Cele trei semne care te avertizează că ai diabet. Apar, în general, noaptea

Cele trei semne care te avertizează că ai diabet. Diabetul este o afecțiune serioasă care…

2 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancer ovarian