Sari la conținut

Luminița Anghel nu și-a pierdut speranța! A treia încercare a fost cu noroc

Surrsă FOTO: Facebook

Luminița Anghel este una dintre cele mai îndrăgite artiste dinRomânia, reușind să se mențină în topul preferințelor românilor de ani de zile. Recent, ea a împlinit 53 de ani, cu această ocazie artista a avut un dublu motiv de bucurie.

Astfel, ea a avut în familie o dublă aniversare, bifând totdată și 10 ani de căsătorie. Interpreta de muzică ușoară se află acum la cel de-al treilea mariaj, cu actualul soț, Silviu Dumitriade, fiind căsătorită din 2011. De asemenea, în trecut ea a trăit o experiență neplăcută cu unul dintre parteneri, fiind lovită chiar, potrivit BZI.

Luminița Anghel nu și-a pierdut speranța! A treia încercare a fost cu noroc

Pe 7 octombrie a fost zi de sărbătoare în familia Luminiței Anghel. Aceasta a împlinit 53 de ani și a petrecut ziua de naștere alături de familie. Cum, din cauza pandemiei, nu a putut să dea o petrecere ca la carte, Luminița Anghel a ales să petreacă alături de câteva persoane dragi.

„Date fiind circumstanțele, nu ne-am permis să organizăm o petrecere foarte mare. Eu am foarte mulți prieteni din muzică, cântăreți, colaboratori, iar acum nu am avut posibilitatea să îi chem pe toți și am decis să facem o petrecere mică în familie. Am făcut un grătar, deși a fost rece, m-am dus dimineața să cumpăr un tort și am stat acasă, ne-am uitat la filme.

La noi zilele de naștere țin trei zile, mai ales că noi am sărbătorit și 10 ani de căsătorie. În urmă cu 10 ani, ne-am căsătorit la malul mării, atunci eram și însărcinată. De fiecare dată când este ziua mea de naștere sărbătorim și aniversarea noastră”, a spus Luminița Anghel.

Luminița Anghel, la a treia căsătorie

Vedeta precizează că a realizat în decursul anilor că dragostea nu ține cont de vârstă și că merită să o cauți toată viață. Artista a găsit-o la a treia căsătorie și este cât se poate de fericită. Vedeta a mărturisit că a trecut prin momente neplăcute de-a lungul vieții, dar a rămas optimistă.

„Având în vedere experiențele din trecutul meu, în sensul că am mai fost căsătorită, aș putea spune că a treia încercare a fost cu noroc. Și el spune la fel, pentru că și la el a fost a treia căsătorie. Ne-am regăsit, trăim într-o armonie puternică, într-o liniște și pace extraordinară.

Omul este în căutarea iubirii toată viata lui

Eu cred că orice om poate iubi și se poate îndrăgosti la orice vârstă și spun asta din propria mea experiență. Nu mi-am pierdut niciodată speranța și credința”, a mai precizat Luminița Anghel, ajunsă la o frumoasă vârstă.

Luminița Anghel a împlinit 53 de ani

Născută pe 7 octombrie 1968, Luminița Anghel a ajuns la frumoasa vârstă de 53 de ani.

Debutul ei a avut loc la 8 ani, când începe să cânte pe scenele din toată țara, iar în anul 1986 a absolvit Școala Populară de Artă, secția Canto. A încercat de două ori să fie admisă la Institutul Național de Artă Teatrală și Cinematografică, însă apoi s-a reorientat spre Facultatea de Sociologie-Psihologie a Universității „Spiru Haret”.

Din 1988 începe colaborarea cu Ansamblul „Doina” al Armatei, cu care începe o serie de turnee în țară și străinătate.

Luminița Anghel are un copil natural, pe nume Filip, din actuala căsătorie, însă are și unul adoptat, David Pușcaș. Din păcate, relațiile cu acesta din urmă s-au cam răcit, iar certurile frecvente i-au cam îndepărtat pe cei doi.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel