Sari la conținut

„Mai sunt imun, deși nivelul anticorpilor a scăzut?” Adevărul despre imunitatea COVID

sistem imunitar
Susa foto: arhiva doctorulzilei.ro
Dr Virgiliu Stroescu, despre sistemul imunitar

Imunitatea COVID se poate obține prin două metode: infectare naturală, respectiv recuperare, și vaccinare. Deși ambele metode oferă protecție împotriva coronavirusului, specialiștii în sănătate susțin că imunitatea oferită de vaccin este mult mai eficientă.

Cât de eficientă este imunitatea COVID, totuși? Multe persoane pun accent pe nivelul anticorpilor. Cu cât este mai ridicat, cu atât ești mai protejat, consideră majoritatea.

Cu toate acestea, experții subliniază faptul că nivelul anticorpilor nu determnă nivelul de protecție. Astfel, poți fi protejat în mod eficient, deși nivelul anticorpilor a scăzut, în timp.

Mai sunt protejat dacă nivelul anticorpilor este redus?

Mihaela Bilic, nutriționist, explică modul în care imunitatea nostră funcționează și, de asemenea, dacă vei fi protejat de anticorpii dezvoltați.

Covid, anticorpi, imunitate și relația dintre ele

Urmează o nouă toamnă pe care o așteptăm îngrijorați, spectrul pandemiei Covid iar ne amenință. O parte dintre voi probabil ați făcut boala, o parte v-ați vaccinat, dar asta nu înseamnă că ați scăpat de griji. Întrebarea care ne preocupă pe mulți dintre noi este: de ce scad anticorpii în timp? Există riscul să ne îmbolnăvim din nou?

Chiar dacă la prima vedere poate să vă îngrijoreze, scăderea nivelului de anticorpi din sânge nu înseamnă și o scădere a imunității

Ea arată că pentru moment anticorpii nu mai circulă prin sânge, însă producția lor este gata să fie reluată la cel mai mic semnal de alarmă. “Funcția face organul”, spune un dicton medical- deci organismul nu produce enzime, hormoni sau implicit anticorpi decât atunci când este nevoie.

În momentul unei infecții virale, celule producătoare de anticorpi (limfocitele se multiplică rapid și circulă prin sînge, ceea ce determină nivele de anticorpi foarte ridicate. Odată infecția vindecată marea parte a acestor celule mor, iar nivelul de anticorpi scade. Însă un mic grup de celule imunitare (numite plasmocite) migrează spre măduva osoasă și se instalează acolo pe termen lung, în așteptarea unei noi întâlniri cu virusul.

Așadar în măduva și nu în sînge putem detecta nivelul de protecție împotriva îmbolnăvirii

E normal să nu existe anticorpi în circulație atunci când suntem sănătoși, asta arată că virusul a fost anihilat. Important este ca memoria imunității să fie pe termen lung, iar organismul să fie pregătit, să răspundă rapid și să producă anticorpi în cazul unui nou contract cu virusul. Deci prezența anticorpilor trebuie văzută doar ca o dovadă a îmbolnăvirii/vaccinării, nicidecum ca pe un etalon pentru riscul de boală/eficiența sistemului imunitar.

Un studiu făcut la Universitatea din Washington, catedra de imunologie, arată prezența în măduva osoasă de anticorpi specifici pentru SARS-CoV-2 chiar și la 11 luni distanță după infecție. Cercetătorii încă nu au stabilit dacă și vaccinul induce apariția de plasmocite cu o durată de viață atât de lungă. În general anticorpii scad mai rapid la bărbați decât la femei, însă și dacă anticorpi au dispărut, celulele imune păstrează în memorie întâlnirea cu virusul și se vor reactiva rapid la nevoie”, scrie Mihaela Bilic pe o rețea de socializare.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: