Sari la conținut

STUDIU: Imunitatea COVID, mai puternică în cazul persoanelor care s-au vaccinat după infectare, respectiv recuperare

Un nou studiu, efectuat în România, susține că imunitatea COVID este mult mai mare la persoanele care s-au vaccinat după ce au fost infectate deja cu virusul. Imunitatea dobândită, în acest caz, persistă pentru o perioadă mai lungă de timp, spre deosebire de imunitatea persoanelor care s-au imunizat numai prin vaccinare.

Potrivit unui studiu realizat în Ţinutul Secuiesc, persoanele care au fost vaccinate după ce s-au infectat dobândesc o imunitate mai îndelungată împotriva coronavirusului decât cele s-au imunizat doar prin vaccinare, comunică Rador.

Studiul a fost realizat de Centrul de Cercetare şi Diagnosticare Pro-Vitam din Sfântu Gheorghe care, în toamna anului 2020, a fost primul din România care a dezvoltat şi a lansat pe piaţă un test pentru depistarea prezenţei anticorpilor produşi de organism în urma infecţiei cu noul coronavirus.

Imunitatea COVID, mai puternică în cazul persoanelor care s-au vaccinat după infectare

Laboratorul, condus de cercetătorul chimist Szilárd Fejér, a folosit teste fabricate de start-ul Proel Biotech din Sfântu Gheorghe, pentru a examina modul în care evoluează nivelul de anticorpi în organismul lucrătorilor din domeniul sănătăţii vaccinaţi cu vaccinul Pfizer/BioNTech.

Pe parcursul studiului s-a urmărit nivelul anticorpilor la 122 de lucrători din domeniul sănătăţii, care au fost mai expuşi infecţiei. S-a constatat că persoanele vaccinate, care au trecut deja prin infectare, au dezvoltat un răspuns imun puternic de anticorpi la câteva zile de la administrarea primei doze de vaccin.

„În cazul celor care au trecut prin boală înainte de a primi prima doză Pfizer/BioNTech, aceasta a funcţionat ca rapel. În consecinţă, în termen de câteva zile, în cazul acestor persoane, vaccinul generează o creştere puternică de anticorpi. În schimb, cei care nu au fost infectaţi cu noul coronavirus şi au primit prima doză de vaccin au un răspuns imun gradual, dar, la 10 zile după administrarea celei de-a doua doze de vaccin, toţi aveau deja o cantitate detectabilă de anticorpi. În săptămânile care urmează, numărul mediu de anticorpi este în continuare mai mic decât la persoanele trecute prin infecţie şi vaccinate”- se arată în comunicatul laboratorului Pro-Vitam, care îl citează pe Szilárd Fejér.

Cercetarea a arătat că la persoanele neinfectate, vaccinate, cantitatea de anticorpi scade treptat începând cu a doua lună de la administrare, în timp ce la persoanele infectate şi vaccinate această scădere este mult mai lentă.

Studiul sugerează, de asemenea, că prin decalarea cu câteva săptămâni a administrării rapelului s-ar putea genera un răspuns imun mult mai susţinut la persoanele care nu au trecut anterior prin boală.

În comunicat se subliniază că sunt necesare studii suplimentare pentru a susţine această constatare. Potrivit cercetării, vaccinul oferă o protecţie maximă împotriva formelor grave ale bolii. Cercetătorii presupun că, în viitor, strategia de vaccinare pentru grupurile vulnerabile trebuie adaptată în funcţie de anticorpii existenţi în organismul persoanelor care fac parte din aceste grupuri.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel