De 400 de ani, Biserica voievodală “Sfântul Gheorghe Nou” din București, amplasată la kilometrul zero al României, ocrotește mâna dreaptă a Sfântului Nicolae. De cel puțin tot atâta timp, sfântul a înflorit credința în oamenii acestei țări prin minunile sale, drept care mărturiile scrise sau nescrise ale celor săraci, flămânzi, bolnavi, triști, rătăciți sau deznădăjduiți sunt nenumărate. Iar minunile nu mai contenesc să apară, chiar și astăzi.
Cu toate că Nicolae este unul dintre cei mai iubiți sfinți prăznuiți peste an, puțini bucureșteni știu de prezența sfintelor sale moaște în ultima și singura ctitorie din Capitală a Sfântului martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714), fapt confirmat și de preot profesor Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii ‘Sfântul Gheorghe Nou’, care adaugă: “Mâna dreaptă a marelui ierarh al bisericii noastre este o binecuvântare mare pentru București și pentru toată țara.”
Cu trupul la Bari, în sudul Italiei, cu un braț în nord-estul Franței și cu moaște ale mâinii drepte în țara noastră, Sfântul mărturisitor neînfricat al Evangheliei continuă să facă minuni chiar și în zilele noastre, după cum ne informează ziarul „Lumina de Duminică”.
„Anul trecut, pe 6 decembrie, o credincioasă bolnavă de cancer de-abia a ajuns la racla sfintelor moaște să se roage – se ținea de pereții bisericii, atât îi era de rău. După o săptămână de la praznicul Sfântului Nicolae, a venit la mine și mi-a spus că s-a vindecat ca urmare a rugăciunilor stăruitoare”, mărturisește părintele Cărămizaru.
În ceea ce privește ajutorul primit în misiunea sa de preot, parohul invocă îndrumarea și ajutorul permanent, venite din partea marelui făcător de minuni. Aceasta este explicația potrivit căreia, în numai doi ani de zile, s-a realizat mai mult de jumătate din lucrările de refacere a picturii (momentan, în plină derulare, la fel ca și lucrările de protejare și conservare ale bisericii) în tehnica frescă.
Trebuie spus că Sfântul Nicolae a trecut la Domnul la începutul secolului al IV-lea și a fost înhumat în locul său de origine, Mira Lichiei, unde a și păstorit ca ierarh. După moartea sa, Biserica a organizat pelerinaje la mormânt, iar vestea despre viața și faptele săvârșite de marele ierarh a făcut înconjurul Europei.
Potrivit basilica.ro, prin anul 1087, mormântul a fost deschis de niște negustori italieni, care au dus moaștele sfântului la Bari, în sudul Italiei. Mult mai târziu, un călător valah a luat cu sine, la bordul unei corăbii ancorate în portul Constanța, mâna dreaptă a Sfântului Nicolae, pe care a dăruit-o Mitropoliei din București. Unele surse spun că mâna sfântului i-a fost trimisă lui Mihai Viteazul chiar de Cardinalul de Bari, printr-un pelerin român, ca semn de prețuire pentru vitejia domnitorului împotriva păgânismului.
În continuare, voievodul Mihai Viteazul a îmbrăcat caseta în care se aflau sfintele moaște cu aur de 24 de carate, argint și nestemate și le-a oferit Bisericii bucureștene ‘Sfântul Gheorghe Nou’, fapt atestat de documente istorice de la sfârșitul secolului al XVI-lea: ‘Mâna dreaptă a Sfântului Nicolae, ferecată în argint ales, împodobită cu diamanturi, dăruită de Io, Mihail Voievod (Viteazul) și Doamna Stanca, în anul 7407 (1599), ispravnic (fiind) Mitropolitul Eftimie’.
Furtul și pedeapsa sfântului
Enoriașii seniori ai parohiei își amintesc și-acum de anul 1993, când sipetul cu moaștele mâinii Sfântului Nicolae a fost furat de trei hoți. Prădătorii au avut îndrăzneala să intre pe furiș, în puterea nopții, în biserică și să ia și epitaful brodat cu fir de aur de la mormântul voievodului martir Constantin Brâncoveanu. Hoții au tăiat caseta de aur, pe care au topit-o între timp, dar au fost prinși și judecați pentru fapta lor. Epitaful a fost recuperat. La fel și sfintele moaște, care au fost așezate într-o lădiță de argint, la loc de cinste, neatinse până astăzi de vreo altă mână prădalnică.
Cum nici o faptă nu rămâne fără răsplată, chiar în data de 6 decembrie, la un an după furt, numitul Carabulea, capul bandei, a murit în pușcărie în urma unui infarct. Tot din presa vremii mai aflăm că ceilalți complici ai răposatului, odată ajunși în închisoare, s-au căit îndelung pentru fapta lor, însă unul dintre ei și-a pierdut mințile, irecuperabil.
De la incidentul furtului, nimic nu a mai tulburat liniștea frumoasei ctitorii brâncovenești, cu o rezonanță spirituală și culturală aparte (se spune că în 17 iunie 1889, în această biserică s-a oficiat slujba de înmormântare a lui Mihai Eminescu).
