Sari la conținut

Mărirea sânilor fără silicon. Ce presupune metoda şi cât costă

Aproape toate femeile îşi doresc sâni mari şi fermi, însă nu îşi fac curaj să ajungă pe masa de operaţie. Din fericire, chirurgii recomandă şi metode mai simple pentru mărirea sânilor.

Potrivit ultimului studiu în domeniu, efectuat de cercetătorii americani, grăsimea proprie colectată prin liposucţie reprezintă o alternativă viabilă la tradiţionalele silicoane.

Candidata ideală

Prima condiţie este să aveţi o zonă donatoare, cu grăsime în exces undeva pe corp. Asta înseamnă că intervenţia are două etape, prima fiind cea de recoltare a grăsimii din zone donatoare, iar a doua cea de injectare în sâni.

Grăsimea este extrasă din zona abdominală sau zona coapselor printr-o procedură de liposucţie (cu laser). Într-o sesiune, nu se pot injecta mai mult de 200 ml de grăsime, deci cele care îşi doresc sâni mai mari trebuie să suporte mai multe intervenţii.

Avantaje

Mărirea sânilor prin injectarea de grăsime proprie este o intervenţie fără cicatrici, fiind mult mai puţin traumatizantă pentru sân. Singura incizie care trebuie făcut este una de 4 cm, pentru extragerea grăsimii dintr-o zonă în care este un surplus.

Injecţia cu grăsime proprie este soluţia ideală şi pentru corectarea sânilor lăsaţi potrivit unui studiu, desfăşurat în Statele Unite. S-a demonstrat că injecţiile cu grăsime proprie nu doar că măresc dimensiunile sânilor, însă au rezultate bune şi în cazul în care este nevoie de un lifting (ridicare a sânilor).

Un alt avantaj îl constituie folosirea unor celule vii din propriul organism, astfel încât nu sunt injectate substanţe străine în organism, nu există riscul de respingere a substanţei, iar mărirea sânilor este naturală, fără cicatrici.

În plus, printr-o astfel de intervenţie, scapi şi de grăsimea de pe coapse şi de pe abdomen. Nu există tăieturi la nivelul sânilor, iar singurele urme care pot rămâne sunt cele cauzate de inciziile pentru extragerea grăsimii.

Dezavantaje

Deşi pare neinvazivă şi naturală, injectarea cu grăsime are şi unele dezavantaje. Rezultatul durează doar câţiva ani. În medie, după doi ani se resoarbe jumătate din cantitatea de grăsime injectată, iar dacă slăbeşti se micşorează şi sânii.

Preţul intervenţiei

Preţul unei intervenţii variază în funcţie de aria de lipoaspiraţie. De exemplu în cazul unei liposucţiei de talie (de sub sâni până la pubis – în faţă, şi de la sutien până la fese – în spate) împreuna cu o liposucţie de coapse (intern, extern) plus reinjectarea în fese şi sâni poate ajunge la 2200 euro. Acesta include corsetul, controale periodice, internarea, pansamentele.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel