Sari la conținut

Marțea faptelor bune. Dar din dar se face Rai, de ziua internațională a generozității #givingtuesday

Marțea a avut dintotdeauna o conotație negativă și o legendă. Că ar exista 3 ceasuri rele. Această superstiție e pe cale să fie demontată, odată cu apariția oamenilor care se implică în efectuarea de fapte bune.

Începând din anul 2012, în ultima zi de marți din luna noiembrie se sărbătorește #GivingTuesday, ziua mondiala a faptelor bune, o zi dedicată generozității și implicării sociale.

Este ziua care ne reaminteste tuturor sa ne gândim mai des la semenii noștri, să fim generoși, să fim empatici, sa ne mobilizam pentru a da o mână de ajutor celor aflați în nevoie. ONG-uri, instituții publice, companii private și oameni cu suflet mare își unesc forțele ghidați de un țel comun – acela de a oferi celor aflați în situații vulnerabile sprijin material și sufletesc.

#GivingTuesday ne aduce aminte să fim mai buni, mai darnici și mai receptivi la cei de lângă noi, care au nevoie de grijă și atenție, nu doar azi, ci în fiecare zi.

Alege-ți și tu o faptă bună pe care să o faci azi, bunătatea emisă îți va aduce înapoi, înzecit, mulțumire sufletească.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel