Sari la conținut

Vor fi permise anul acesta Mărțișoarele și florile? Răspunsul Ministrului Educației

Mărțișoarele și florile
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Mărțișor

Martie în pandemie aduce în dezbatere următoarea speță: Vor fi permise anul acesta Mărțișoarele și florile la școală? Un obicei străvechi românesc, care aduce bucurie celor mici și celor mari, a fost un subiect aprig de discuție între specialiști.

Dezbaterea privind permisiunea de a oferi mărțișoare și flori vine în urma ordinului comun al Ministerului Educației privind „schimbul de obiecte personale”, iar întrebarea de la care s-a plecat este: Mărțișoarele și florile sunt obiecte personale?

Sorin Cîmpeanu a declarat că ministerul Educației „nu se implică, nu dorește și nici nu poate să schimbe valoare de simbol a unei flori în obiect personal, cu atât mai mult un mărțisor”.

„Ministerul Educației nu a transmis nicio interdicție, nici măcar cu titlu de recomandare pe subiectul unor simboluri precum flori sau mărțisoare. Putem noi să vrem orice dar nu putem noi să schimbăm acest obicei, este ipocrizie altfel. Ministerul nu se implică în niciun fel”, a explicat ministrul.

„Nu o să ne apucăm să dam vreun ordin de ministru sau notă în școli, nu vrem să fim ridicoli, dar avem o precizare în ordinul comun care se interzice schimbul de obiecte personale. Dacă facem așa un pic de analiză pe text, elevul nu ar avea voie să dea nici lucrarea de control profesorului că poate fi considerat obiect personal”, a declarat la rândul său pentru HotNews secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar, Sorin Ion.

Declarațiile celor doi vin după ce Inspectorul general județean din Brăila a declarat pentru Mediafax că va atrage atenție directorilor de școli să respecte interdicția din școli când vine vorba de mărțisoare și flori.

„În ordinul comun al ministerelor există așa ceva. Este vorba despre regulile privind organizarea spațiilor pentru asigurarea distanțării fizice. În anexa ordinului, la punctul 1 b scrie că este interzis schimbul de obiecte personale. Eu le voi atrage atenția directorilor că regula trebuie să fie respectată”, a declarat pentru Mediafax inspectorul școlar general al județului Brăila, Cătălin Canciu.

Medicul infecționist Adrian Marinescu de la Institutul „Matei Balș” a declarat la rândul său că trebuie să încercăm să reducem interacțiunile copiilor.

„Trebuie să încercăm în această perioadă să reducem interacțiunile celor mici. E vorba de obiectul în sine, florile, mărțișoarele, când le dăm dintr-o mână în alta. În alt doilea rând, interacțiunile ar fi mai importante. Trebuie să ne apropiem de persoana de lângă noi, nu se păstrează distanțarea. În al treilea rând, în situații de acest gen apar aglomerări. De obicei, se duc și la profesoara de alături, se duc și la directoare, apare un mediu în care se pot transmite mai ușor virusul la nivel de aerosoli. Pentru a se reduce riscul și pentru ca lucrurile să fie organizate, s-a mers pe acest ordin”, a afirmat Marinescu, pentru Europa Liberă.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel