Sari la conținut

Mărturia video a unui pacient de la ATI: O poveste tristă cu final fericit!

Creșterea alarmantă a numărului de cazuri, determină autoritățile să tragă un semnal de alarmă și îndeamnă populația să se vaccineze. În acest scop, platforma RO Vaccinare a postat povestea emoționantă și tristă, dar cu final fericit, a unui supraviețuitor de la ATI, care a trecut prin clipe înfiorătoare.

A stat o săptămână acasă, sub medicamentație, iar după 5 zile a chemat salvarea pentru că nu mai putea să respire. Ajuns la UPU, a trebuit să aștepte mai bine de 4 ore până s-a eliberat un pat în ATI. După ce a ieșit din ATI a fost puternic marcat de moartea unor colegi de salon.

„Foarte ușor se moare. Discutau asistentele cu colegul de pat 5-10 minute, iar după 20 de minute era mort, era în sacul de nailon”, povestește Josef Balla.

Potrivit sursei citate, chinul omului a durat mai bine de două luni de zile. O lună și câteva zile în spital și încă o lună a mai folosit oxigenul acasă.

Acum, toată familia s-a vaccinat. El și cele două fiice cu Pfizer, iar soția, cu AstraZeneca.

Balla are și un îndemn: „În afară de vaccin, altă soluție nu avem. Este singura șansă să scăpăm”.

„O poveste tristă cu final fericit, dar multe povești au avut un sfârșit tragic. Vaccinarea rămâne cea mai la îndemână soluție de protecție împotriva COVID-19!”, transmit reprezentanții CNCAV.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: