Sari la conținut

Medic cardiolog despre obezitate: Este relaționată cu o serie de alte boli, inclusiv cel puțin 13 tipuri de cancer

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Medic cardiolog despre obezitate: „Este relaționată cu o serie de alte boli, inclusiv cel puțin 13 tipuri de cancer..”

Ca sa ai o inima sanatoasa nu trebuie sa faci ceva complicat, ci doar sa tii cont de cateva reguli care s-au demonstrat ca au un impact semnificativ asupra sistemului cardiovascular. Iata cateva dintre lamuririle si sfaturile pe care le oferă medicul cardiolog Stefan Busnatu.

Pe 4 martie este marcată în fiecare an la nivel mondial ca Ziua Internațională a Obezității! În acest context, Stefan Busnatu, medic cardiolog, a oferit câteva sfaturi de care trebuie să se țină cont pentru a evita alte boli, inclusiv complicații musculo-scheletice, diabet de tip 2, boli de inimă și cel puțin 13 tipuri de cancer.

Este relaționată cu o serie de alte boli, inclusiv cel puțin 13 tipuri de cancer

„Obezitatea reprezintă una dintre cele mai mari probleme de sănătate publică în Europa. Ultimele date statistice ale OMS arată că la nivel european 59% din populația adultă este supraponderală sau obeză, la fel și 8% din copii cu vârsta sub 5 ani și 1 din 3 dintre școlari. Raportul evidențiază și alte cifre alarmante conform cărora această boala cauzează peste 200.000 de cazuri de cancere și 1.2 milioane de decese anual”, spune medicul.

Obezitatea este relaționată cu o serie de boli

„Obezitatea este relaționată cu o serie de alte boli, inclusiv complicații musculo-scheletice, diabet de tip 2, boli de inimă și cel puțin 13 tipuri de cancer.

Probabil că cel mai dramatic aspect în acest context este că din ce în ce mai mulți copii se regăsesc în acest tablou de la vârste tot mai fragede”, mai spune cardiologul.

Este necesară o schimbare majoră

„Este imperios necesar ca educația unui stil de viață sănătos, prin alimentație sănătoasă și sport, să fie implementată încă din primii ani de viață. Noi ca medici, dumneavoastră ca părinți, educatorii de la gradiniță, învățătorii de la școala avem îndatorirea de a ne crește copii sănătoși pentru a le oferi șansa la un viitor cu mai puțini ani de dizabilitate!

Conlucrând împreună putem face o schimbare majoră în această statistică dezarmantă!
Din grijă pentru inima ta!”, a scris medicul cardiolog Stefan Busnatu pe un cont de socializare.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel