sâmbătă, mai 28, 2022

Mulți dintre noi suntem adepții dietelor de pe internet, însă nu este tocmai indicat. Fiecare organism are anumite particularități, iar potrivit medicului Maria Nițescu – dieta trebuie adaptată în funcție de nevoia fiecăruia.

Doamna doctor Conf. Maria Nițescu susține importanța unui test genetic care ar putea să ne indice care este cel mai bun plan alimentar pentru fiecare dintre noi. Întrucât un astfel de test nu este tocmai accesibil, doamna doctor ne expune ce alte soluții mai avem la îndemână:

Te-ar mai interesa: Simptome de colesterol ridicat: Semnul de avertiza...

„Ce dietă să alegem pentru a fi sănătoși? Știm deja cu toții că nu există alimente ideale care să poată fi consumate oricât sau într-un regim monoton și să ne păstrăm sănătatea. Așadar, trebuie să avem o alimentație cât mai variată pentru a obține toți nutrienții de care organismul are nevoie. Se vorbește în lumea medicală de pattern sau de model alimentar.

Și atunci apare întrebarea: care este cel mai bun model alimentar pentru un individ? Un test genetic ar veni cu răspunsul, însă el nu este la îndemâna oricui, iar statul în loc să investească într-o astfel de testare, sigur mai scumpă decât altele, mai bine cumpără medicamente. Același lucru îl facem și noi ca indivizi, iar asta pentru că odată cu testarea poate este nevoie de intervenții de modificare a aportului alimentar, lucru greu de realizat mai ales atunci când vorbim de schimbări necesare întreaga viață.Și dacă nu efectuăm testul genetic, cum știm totuși, ce este bine pentru noi?

Te-ar mai interesa: Ziua Igienei Menstruale 2022: 5 sfaturi de igienă ...

Cel mai bun pattern (model) alimentar, adică cel care ni se potrivește, este cel care ne menține sănătoși fizic și psihic și nu neapărat dieta mediteraneană, dieta ketogenică, dieta low-fat sau cea vegetariană/vegană etc., și asta pentru că suntem unici, pentru că genele sunt diferite de la individ la individ. Dacă avem probleme cu greutatea și probleme medicale, este clar că nici alimentația nu este cea potrivită.

Te-ar mai interesa: Vrei să slăbești dar nu reușești? Medic nutriționi...

Mulți dintre cei cu probleme ajung la nutriționist sau de cele mai multe ori la mulți nutriționiști, și asta nu pentru că nutriționistul nu este bun, ci pentru că nu are la îndemână instrumentul potrivit pentru acea persoană. Practic, este aceeași situație ca atunci când mergi la medic și îți pune diagnostic doar pe examen clinic, fără alte investigații (sigur am forțat puțin comparația, știm că în anumite afecțiuni există semne patognomonice – specifice, și laboratorul doar confirmă diagnosticul clinic, lucru ce nu se întâmplă des la consultul nutrițional).

Te-ar mai interesa: Colesterol ridicat: durerea în trei zone ale corpu...

Prin urmare, vă recomand ca în lipsa testului genetic, să alegeți întotdeauna calea ce vi se potrivește și să nu încercați ce fac vecinii, prietenii sau colegii de muncă! Nu uitați că investigațiile medicale sunt cele care confirmă dacă facem alegeri bune și nu neapărat greutatea scăzută!”, a scris Conf. Dr. Maria Nițescu pe Facebook.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Parteneri
spitale private