Sari la conținut

Medic, despre cel mai cancerigen ingredient folosit în perioada postului: Se găsește în toate aceste alimente!

aliment de post
Credit foto: arhiva Doctorul Zilei
Alimente periculoase de post

Cel mai cancerigen ingredient de post. Postul Paștelui, unul dintre cele mai importante și respectate posturi ale anului. Perioada de post este marcată de restricții alimentare și de un stil de viață mai simplu și mai concentrat pe viața spirituală.

Pentru mulți români, postul Paștelui reprezintă nu doar o perioadă o oportunitate de regenerare spirituală și de întărire a legăturii lor cu Dumnezeu și cu comunitatea creștină, dar și de abstinență alimentară.

Uneori, credincioșii nu știu ce alimente să aleagă în post, astfel încât să aibă o dietă echilibrată, hrănitoare, dar și sănătoasă. Ei consumă, fără să știe, produse nocive care le pot afecta grav sănătatea, potrivit medicilor nutriționiști.

Medic: ”Dacă țineți post, feriți-vă de acizii grași trans!

mancare de post
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei

Acizii grași trans, alții decât cei prezenți în mod natural în grăsimile de origine animală, sunt periculoși pentru sănătate. Grăsimile trans apar atunci când transformăm uleiurile vegetale din formă lichidă în formă solidă. Este demonstrat că au potențial cancerigen, de aceea există legislație europeană care limitează prezența acizilor trans la maximum 2g la 100g grăsime. Industria alimentară a fost nevoită să renunțe la hidrogenarea grăsimilor vegetale și să reconfigureze producția de margarină, dar încă există pe piață multe produse care conțin margarină clasică, pentru că este ieftină!

În ce alimente găsim acizi grași trans
În ce produse găsim acizi grași trans în mod frecvent? În toate alimentele care presupun un amestec de făină și margarină, adică produse de panificație și patiserie. Acizi grași trans găsim și în sosuri, semipreparate, alimente procesate și produse fast-food, acolo unde grăsimea animală de timp unt sau smântână este înlocuită cu forma mai ieftină- grăsime de cocos sau de palmier și margarină. Din păcate orice produs care are ca ingredient grăsimea vegetală are șanse mari să conțină și acizi grași trans”, explică medicul.

Atenție! Pizza făcută cu mozarella de proastă calitate, obținută din grăsimi vegetale în loc de lapte, este plină de acizi grași trans

Dincolo de alimentele ambalate, pe care ar trebui să fie indicat conținutul de acizi grași trans, mâncarea preparată în restaurante și rețele fast-food nu este nici controlată și nici analizată. Pizza făcută cu mozarella de proastă calitate, obținută din grăsimi vegetale în loc de lapte, este plină de acizi grași trans. La fel și preparatele care conțin sosuri și smântână vegetală, produsele de patiserie de la colț de stradă și majoritatea produselor de post. Pentru că grăsimile trans apar, culmea, doar în produsele care conțin grăsimi vegetale.

Margarina și uleiul de palmier, cele mai periculoase
Evitați margarina, grăsimea de cocos și de palmier. Cât despre ulei, el trebuie folosit ca atare, în formă lichidă, indiferent că e de floarea-soarelui sau de măsline. Iar pentru cei care țin post, puneți accentul pe legume și leguminoase boabe, pe mâncare gătită din ingrediente simple, așa cum făceau bunicii noștri. Mai bine un ghiveci de legume, decât paste tartinabile și patiserie de post. Și nu uitați că sunt doar 10 zile cu dezlegare la ulei și vin, până și religia știe că excesul de grăsimi vegetale nu este sănătos”, scrie Mihaela Bilic pe un cont de socializare.

 

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel