Categories: Ştiri sănătate

Medic român în Londra: ”În România este considerat în continuare că medicul are puterea supremă. În Anglia, pacientul este primordial şi poate depune plângere dacă nu-i place cum te porţi

Dr. Roxana Hotoboc, medic la Departamentul de Urgenţe din cadrul Spitalului „St. Thomas“ din Londra, unul dintre cele mai mari din Marea Britanie a explicat diferenţa de mentalitate și modul în care sunt tratați pacienții în cele două sisteme de sănătate. 

“În sistemul medical din Anglia, pacientul este pe primul loc, iar cadrele medicale trebuie să fie mereu cu zâmbetul pe buze şi la dispoziţia pacientului: „Există un cod de conduită. Acolo nu este permis să nu fii respectuos sau calm cu pacienţii şi trebuie să arăţi compasiune faţă de boala pe care o au – face parte din educaţie şi aşa sunt formaţi.

Nu contează că sunt prost dispuşi, că-i doare capul sau că au avut vreo supărare acasă. Când vin la serviciu, toţi trebuie să fie respectuoşi, să zâmbească, să fie calmi şi foarte compasionali cu pacienţii. Pacientul este primordial şi poate depune plângere dacă nu-i place cum te porţi, cum i-ai vorbit sau cum l-ai consultat“, a povestit Roxana Hotoboc, pentru adevarul. 

Pacienții sunt încurajați să își spună părerea

În Marea Britanie, pacientul are mereu dreptate în faţa medicului şi, dacă îşi exprimă nemulţumirea, i se adresează scuze de la nivelul conducerii departamentului.

„Pacienţii sunt încurajaţi să-şi exprime feedback-ul pentru că doar aşa punctele slabe sunt cunoscute şi pot fi corectate. În Marea Britanie se merge pe ideea de a face tot ceea ce este bine pentru pacient, iar serviciile să fie de cea mai bună calitate“, a mai adăugat românca.

”Medicul nu este un zeu”

Dr. Hotoboc spune că în România este considerat în continuare că medicul are puterea supremă, iar această optică există de zeci de ani: „Eu când am făcut Facultatea de Medicină exista ideea că medicul este ca un zeu şi se ştia că trăieşte bine indiferent unde îşi desfăşura activitatea, la ţară sau la oraş. Este o idee care s-a perpetuat, din păcate“.

Aceasta consideră că acest mod de a-l privi pe medic trebuie să se schimbe: „Medicul nu este un zeu. Ai făcut o facultate şi ai învăţat, dar asta a fost alegerea ta, iar dacă îţi faci meseria şi îi salvezi pe oameni eşti plătit pentru asta. Plus că astăzi doctorii sunt plătiţi foarte bine comparativ cu salariile din trecut. Trebuie schimbată această optică“.

”Eu aştept să mă întorc în ţară”

Medicul gorjean Roxana Hotoboc a plecat din România la vârsta de 47 de ani, după ce ocupase şi postul de director al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj, fiind înlocuită din funcţie pe criterii politice. Ea a decis să emigreze ca urmare a mai multor dezamăgiri profesionale pe care le-a trăit.

„A fost foarte greu să îţi rupi viaţa în două şi să o iei de la capăt.  Nu pot să văd Marea Britanie drept «acasă», am plecat târziu. Însă nu acelaşi lucru pot să-l spun despre copiii mei, care au plecat acolo atunci când erau adolescenţi şi care s-au integrat mult mai uşor. Eu aştept să mă întorc în ţară, dar copiii mei aşteaptă să vină în concedii acasă. Îmi doresc să trăiesc ultimii ani ai vieţii acasă, în comuna Turcineşti – aici este locul meu“.

Dr. Roxana Hotoboc a primit de două ori distincţia de cel mai bun angajat al spitalului londonez „St. Thomas“, unde lucrează aproximativ 17.000 de persoane, diploma acordându-se în fiecare lună pe baza propunerilor angajaţilor şi a votului acordat de conducerea spitalului. De asemenea, la sfârşitul anului trecut, aceasta a primit diploma de excelenţă în activitate din partea conducerii spitalului, loc unde a fost tratat de COVID-19 premierul Marii Britanii, Boris Johnson.

 

Recent Posts

Cantitatea exactă de vin pe care trebuie să o bei pentru îmbunătățirea sănătății inimii și prevenirea cancerului

Vinul își are rădăcinile în Mesopotamia antică, cu aproximativ 6.000 de ani în urmă. Sumerienii…

16 minute ago

Horoscop chinezesc: singurele două zodii care nu simt nimic în fața morții

Previziunile horoscopului chinezesc pentru începutul celei de-a cincea luni a anului anunță niște zile pline…

47 de minute ago

Lucruri puțin cunoscute despre răstignirea lui Iisus. Ce s-a întâmplat în momentul în care Mântuitorul Și-a dat ultima suflare

Paștele este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin. În timp ce mulți…

o oră ago

Ouă pe care ar trebui să le eviți! Medic: Pot genera o toxiinfecție groaznică

Ouăle ar putea fi contaminate cu bacterii periculoase, cum ar fi Salmonella, care poate provoca…

2 ore ago

Părintele Vasile Ioana: Mormântul lui Iisus Hristos este în fiecare biserică astăzi

Părintele Vasile Ioana a amintit despre importanța Prohodului Domnului, o slujbă la care credincioșii participă…

2 ore ago

Ce trebuie să ai în portofel în noaptea de Înviere. Lidia Fecioru: Ne va purta noroc

Ce trebuie să ai în portofel în noaptea de Înviere. Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru a dezvăluit…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic