miercuri, aprilie 8, 2026
7.3 C
București

Medic român: ”În nutriție există doar trei contraindicații generale. Nu mânca niciodată la aceeași masă aceste alimente”

Despre asocierile alimentre și alimenția echilibrată, dr. Florin Bălănică, specialist în Medicină Personalizată, Nutriție și Nutrigenomică, a explicat, pentru Doctorul Zilei, ce reguli trebuie să urmăm. 

Medicul a atras atenția că ora la care luăm cina e foarte importantă dar și că trebuie să mâncăm, neapărat, de cinci ori pe zi.

”Metabolismul funcționează ca o mașină, în momentul în care noi îi dăm cheie, motorul pornește și arde combustibil.

Dacă noi nu mâncăm numărul de mese, înseamnă că n-am dat cheie și că nu vom arde combustibilul. Tot ce contează nu e să nu mâncăm ci să ardem corect ceea ce mâncăm”, a explicat medicul.

Citeste si…

Prima regulă în nutriție, e numărul de mese este important pentru că celula funcționează ca o baterie care își termină energia la 2-3 ore și de aceea, trebuie să avem cinci mese pe zi (3 mese principale, 2 gustări). A doua regulă e că cina nu trebuie să depășească ora 20.00. Ora ultimei mese este foarte importantă.

Potrivit doctorului Florin Bălănică, e foarte important și ce mâncăm, nu doar cât și când mâncăm, așa că a treia regulă e să preferăm:

-proteinele de bună calitate: carnea albă (pui, pește, curcan, fructe de mare),  albușul de ou, iaurturile și brânzeturile slabe (2 procente de grăsime)

Citeste si…

– legumele de culoare verde care sunt foarte bogate în vitamine, fibre, antioxidanți și au o cantitate foarte mică de zahăr.

-fructele colorate cum ar fi fructele de pădure, sunt foarte bogate în antioxidanți, kiwi, ananas.

Medicul a explicat și care sunt contraindicațiile în ceea ce privește alimentația.

În nutriție sunt doar 3 contraindicații generale

  1. nu amestec niciodată cele 3 proteine animale (carnea, lactatele și ouăle) pentru că nu le putem metoboliza împreună și pe termen lung duc la o încetinire a metabolismului și la acumularea de kilograme în plus.
  2. nu amestecăm niciodată iaurtul cu fructele pentru că au două momente de fermentație diferite și duc la balonare și nu se mai digeră corect nimic ce mănânci ulterior.
  3. să nu consumăm ceva dulce sau alcool odată cu masa sau imediat după masă pentru că în ficat există o singură enzimă care metabolizează și grăsimea și alcoolul așa că alcoolul va fi asimilat primul și apoi grăsimea care se va depune și de aici se poate ajunge la steatoza hepatică (ficat gras). Persoanele care consumă frecvent grăsimi și alcool sunt supraponderale. în special în zona abdomenului, depun grăsime pe organele interne și se poate ajunge la diabet, obezitate, sindrom metabolic.
Elena Oceanu
Elena Oceanu
Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Cum pierzi bani la pensie fără să-ți dai seama. Top 8 erori frecvente în 2026

Care sunt cele mai frecvente greșeli care îți pot...

5 semne din gură care pot indica cancer de colon. Avertismentul medicilor

Semne aparent banale din cavitatea bucală, precum sângerările gingivale...

The Cube, laboratorul unde, prin inovație și știință, este construit viitorul fără fum

În Elveția, pe malul lacului Neuchâtel, se află unul...

Mușcatele pe parcursul anului. Sfaturi de îngrijire din aprilie până în februarie

Pe măsură ce primăvara se apropie, mușcatele revin în...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

PREVENȚIE. Experții au dat verdictul: aceste 5 reguli îți pot prelungi viața

Unii oameni trăiesc mai mult decât alții (datorită genelor),...

Ce să mănânci seara ca să arzi grăsimi și să dormi mai bine

Mesele de seară pot influența atât calitatea somnului, cât...

Cel mai sănătos tip de brânză. O nutriționistă spune că mănâncă zilnic

 O nutriționistă din SUA dezvăluie efectele consumului zilnic de...

Citește și