Sari la conținut

Medic român, prins de polițiști când se pregătea să întreţină relaţii intime cu un băiat de 16 ani în maşină

Un medic de 41 de ani de la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timișoara ar fi încercat să întreţină relaţii intime cu un adolescent de 16 ani, în afara spitalului.

„Duminică seara, poliţiştii Secţiei 4 Urbane Timişoara, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au depistat pe strada Ovidiu Balea din municipiul Timişoara, un bărbat în vârstă de 41 de ani şi un tânăr de 16 ani, care se aflau într-un autoturism parcat, prezenta acestora în acel loc fiind nejustificată. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei doi s-au întâlnit cu scopul de a întreţine relaţii intime, faptă care nu a fost materializată”, a anunţat, luni, Biroul de presă al Poliţiei Timiş.

Cei doi bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă de 1.000 de lei.

În cursul după amiezii, după ce incidentul a fost mediatizat, Poliţia Timiş a informat că „în urma verificărilor suplimentare efectuate în cursul zilei de luni, poliţiştii Secţiei 4 Urbane Timişoara s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă la act sexual cu minor, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi a luării măsurilor legale care se impun.

Băiatul ar fi fost racolat de medic pe o reţea de socializare

Medicul ATI de la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara a fost surprins de polițiști într-o mașină, alături de un minor de 16 ani, cu care intenționa să întrețină raporturi intime, potrivit stirileprotv. 

Polițiștii erau în patrulare când le-a atras atenția mașina parcată sub un pod. Luați la întrebări, cei doi au relatat că au luat legătura pe o aplicație pentru dating. Minorul i-ar fi spus însă medicului că are 18 ani.

Inițial, polițiștii l-au amendat pe medic cu 1.000 de lei, iar adolescentul a primit avertisment scris, pentru „încălcarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”.

Ulterior, polițiștii au anunțat că s-au sesizat din oficiu și au deschis dosar penal, deocamdată in rem, cu privire la faptă – pentru tentativă la act sexual cu un minor.

Medicul nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere. Spitalul unde lucrează anunță însă o anchetă.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel