Din cuprinsul articolului
Diabetul este una dintre cele mai răspândite afecțiuni cronice din lume și reprezintă principala cauză a bolii cronice de rinichi (BCR). Aproximativ o treime dintre persoanele cu diabet dezvoltă, în timp, afectare renală. Când deteriorarea rinichilor este cauzată de diabet, vorbim despre boală renală diabetică – o complicație gravă, dar adesea prevenibilă în stadiile incipiente.
Nivelurile ridicate și persistente de glucoză din sânge deteriorează, în timp, vasele de sânge extrem de fine din interiorul rinichilor. Aceste structuri sunt esențiale pentru filtrarea toxinelor și reglarea fluidelor din organism. Când sunt afectate, rinichii nu mai pot filtra eficient sângele, ceea ce duce la acumularea toxinelor, la creșterea tensiunii arteriale și la un risc crescut de insuficiență renală.
În stadiile avansate, boala renală diabetică poate impune dializă sau transplant renal, însă în fazele inițiale, deteriorarea poate fi încetinită sau chiar oprită prin tratament adecvat și control metabolic riguros.
Importanța controlului metabolic în protejarea rinichilor
În prevenirea și încetinirea bolii renale diabetice, gestionarea nivelului glicemiei și menținerea tensiunii arteriale în limite optime sunt esențiale. Controlul colesterolului, activitatea fizică regulată, alimentația echilibrată și renunțarea la fumat contribuie, de asemenea, la reducerea riscului de evoluție a bolii.
Pe lângă aceste măsuri, medicina modernă oferă tratamente special concepute pentru a proteja rinichii și pentru a reduce riscul de complicații.
Inhibitorii SGLT2 au revoluționat tratamentul diabetului de tip 2. Inițial creați pentru a scădea glicemia prin eliminarea glucozei în exces prin urină, aceștia s-au dovedit ulterior extrem de eficienți în protejarea rinichilor.
Studiile clinice internaționale au arătat că inhibitorii SGLT2 pot încetini declinul funcției renale cu până la 60%. În plus, reduc semnificativ riscul de insuficiență renală și deces prematur și protejează inima prin scăderea tensiunii arteriale și reducerea riscului de insuficiență cardiacă.
Printre moleculele cel mai des utilizate se numără canagliflozin, dapagliflozin și empagliflozin. Efectele adverse pot include deshidratare, urinări mai frecvente, infecții urinare sau tensiune arterială scăzută. Cu toate acestea, inhibitorii SGLT2 sunt considerați siguri pentru majoritatea pacienților, inclusiv pentru cei aflați în stadii avansate de boală renală, dar care nu au ajuns încă la dializă.
Agoniștii GLP-1 sunt cunoscuți pentru capacitatea lor de a controla glicemia și de a reduce greutatea corporală. Aceștia imită un hormon intestinal care stimulează secreția de insulină, încetinește digestia și reduce eliberarea de glucoză de către ficat.
Prin aceste mecanisme, GLP-1 ajută indirect la protejarea rinichilor. Pierderea în greutate, scăderea inflamației și controlul glicemiei scad presiunea asupra organismului și pot încetini progresia bolii renale.
Semaglutida este, în prezent, singurul agonist GLP-1 aprobat oficial pentru tratarea bolii de rinichi la persoanele cu diabet de tip 2. Studiile arată că semaglutida reduce riscul de declin renal, evenimente cardiovasculare majore și deces.
Datele preliminare sugerează că și tirzepatida ar putea proteja funcția renală, dar studiile sunt încă în desfășurare.
Ce tratament este mai eficient: SGLT2 sau GLP-1?
În prezent, inhibitorii SGLT2 sunt considerați mai eficienți în prevenirea progresiei bolii renale. Totuși, cele două clase de medicamente nu se exclud. În multe cazuri, medicii recomandă asocierea lor pentru un efect maxim: control glicemic mai bun, reducerea inflamației, scăderea riscului cardiovascular și protecție renală mai accentuată.
Decizia terapeutică se ia întotdeauna individualizat, în funcție de stadiul bolii de rinichi, de istoricul pacientului și de potențialele interacțiuni medicamentoase.
Pe lângă terapiile moderne, inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (ECA) și blocanții receptorilor de angiotensină (BRA) rămân tratamente de bază pentru pacienții cu boală renală diabetică. Aceste medicamente reduc presiunea asupra vaselor de sânge din rinichi și încetinesc deteriorarea filtrării renale, chiar și la pacienții cu tensiune arterială aproape normală.
Finerenona, un antagonist selectiv de receptor mineralocorticoid, este un alt medicament nou care reduce cicatrizarea rinichilor și riscul de insuficiență renală. În cazurile în care finerenona nu este accesibilă, medicul poate recomanda alternative din aceeași clasă, precum spironolactona sau eplerenona.
Boala renală afectează multiple sisteme ale organismului. Pentru controlul anemiei, medicii pot folosi agenți de stimulare a eritropoiezei și suplimente de fier. Fosforul crescut, potasiul ridicat sau acidoza metabolică pot necesita tratamente specifice – de la lianți de fosfați la bicarbonat de sodiu. Toate acestea sunt esențiale pentru stabilizarea pacientului și prevenirea complicațiilor severe.
