Sari la conținut

Medicul care a prevăzut cum va evolua pandemia în România înainte să avem vreun caz de infecție. Virusul are niște particularități, dar măsurile sunt foarte simple

Medicul ieșean care a avut viziunea evoluției pandemiei de coronavirus în România, înainte ca primul caz să se înregistreze. Predicțiile medicului ieșean s-au împlinit punctual până acum.

Dr. Vasile Astărăstoae, invitatul moderatoarei Roxana Caraiman, a fost rector al Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” din Iași și director al Institutului de Medicină Legală din Iași. De asemenea, a condus ani de zile și Colegiul Medicilor din România.

Persoanele vulnerabile sunt cele care au comorbidități, dar și în cazul vârstnicilor mortalitatea de pe urma Covid-19 nu depășește 14%, celelalte grupe de vârstă având mortalitate sub 0,5%, de unde rezultă că panica este nejustificată, în afara cazului în care virusul ar suferi noi mutații, declara dr. Vasile Astărăstoae la emisiunea BZI LIVE când epidemia de coronavirus era în stare incipientă în România.

„Coronavirusul nu a apărut acuma: el există dinainte de a exista noi pe pământ. Coronavirusul dă o infecție respiratorie. De ce această panică? Au fost patru factori.

1.Este un nou coronavirus, a suferit o mutație. Dar așa am avut un alt coronavirus la epidemia de SARS. Deci, este un nou coronavirus, a suferit o mutație și nu este suficient studiat.

Lumii îi este frică de necunoscut. Întunericul sperie, necunoscutul sperie. Dacă ne uităm și gândim rațional, mortalitatea din accidentele de trafic (rutier -n.r.) este de 2000 de ori mai mare decât prin infecții respiratorii virale. Totuși, oamenii se urcă în automobil, merg, n-au nicio angoasă, pentru că eu cunosc despre automobil, îl stăpânesc, deci el nu-și face de cap.

2.Virusul are niște particularități: o perioadă de incubație lungă. De exemplu, la cel corespondent, virusul gripal, incubația este de 1-3 zile. Aici e de 14-20 de zile. Din această particularitate vine a treia cauză de panică.

3.Virusul se răspândește rapid. Un purtător, în cele 14-20 de zile, poate să meargă peste tot și îl răspândește.

4.Poziția OMS, care de la început s-a repezit și a spus că este un pericol global, și dacă a spus OMS-ul… Dar lumea nu știe ce este OMS-ul. Este Organizația Mondială a Sănătății, este o adunare a țărilor, care să stabilească politici de sănătate. A fost înființată prin 46-47, are acuma 140-142 de membri și forul suprem este Adunarea Generală, în care fiecare țară își trimite delegații. Delegații care, de regulă, n-au pregătire medicală excepțională, sunt trimiși acolo să voteze, este și un consiliu al miniștrilor sănătății. Și această Adunare Generală alege un comitet executiv, totul se repartizează în așa fel încât să existe un echilibru: voturile sunt egale, să spunem și a celui din Statele Unite, unde există o cercetare științifică ridicată, și a celui din Papua Noua Guinee, au dreptul la un vot. După care și funcțiile se împart în acest gen, după care își aleg experții, care sunt selectați nu întotdeauna dintre cei care sunt de top. Și, din cauza aceasta, Organizația Mondială a Sănătății, OMS-ul, până în prezent nu a avut nici un proiect de succes, a avut numai insuccese. Dar, în momentul în care i s-a spus OMS-ul, și medicii și nemedicii consideră ca și cum ar fi profeții și ce au declarat nu mai punem în discuție.

Aduceți-vă aminte că la gripa aviară și la gripa așa-zis porcină, OMS-ul a declarat pandemie. A spus că este pandemie și a făcut un scenariu oficial că vor fi zeci de milioane de morți. Țin minte ca și acuma că eram președinte la Colegiu, că mi-a venit de la Ministerul Sănătății și de la OMS că în România vor fi 3 milioane de morți în cazul cel mai sumbru, iar în cel mai optimist, că vor fi vreo 400 de mii de morți. Pe ce s-au bazat? Pe nimic. Ulterior s-a dovedit că au existat niște experți care au fost influențați de către firme de medicamente. Dar panica instalată atunci este echivalentă cu cea care s-a instalat acuma.

Or, până în prezent, datele arată în felul următor: persoanele care sunt vulnerabile și cu o mortalitate crescută sunt cele peste 60-70 de ani. Peste 60 de ani este o mortalitate de 11%, iar peste 70 de ani, o mortalitate de 13,5%. În rest, celelalte grupe de vârstă au mortalitatea sub 0,2% – 0,4%. Și, atunci, de ce această panică? Este și normal, la aceste vârste înaintate, pe aceste caracteristici ale virusului și a infecției respiratorii pe care o dă, persoanele vulnerabile sunt cele care au comorbidități. De exemplu, eu sunt o persoană vulnerabilă. Am vârsta peste 70 de ani, am insuficiență respiratorie datorită fibrozei pulmonare post-TBC, am insuficiență cardiacă, am un infarct recent. Deci am toate caracteristicile. Și nu intru în panică pentru că nu mă las dominat de frică și gândesc, pentru că acest virus, dacă nu suferă vreo mutație, până în prezent poate fi ușor controlat. (…)

La coronavirus măsurile sunt foarte simple: igienă! Te speli pe mâini, dezinfectezi suprafețele plane și nu duci mâna la nas, la obraz, la ochi, la gură. Te ferești, sau după ce te-ai spălat bine o duci. Dacă porți mască îi protejezi pe ceilalți.

Dar masca, în afară de personalul medical, care nu poartă măști chirurgicale în astfel de cazuri, masca trebuie cu atenție purtată, pentru că masca nu te protejează pe tine. Masca îl protejează pe celălalt și, de regulă, masca ar trebui să fie purtată de persoane care deja au început să aibă simptome (au început să tușească, le curge nasul), e bine să îi protejeze pe ceilalți și este un gest absolut uman și normal să îl protejezi și pe cel de-alături de tine.

Pentru persoana respectivă, masca nu trebuie purtată mai mult de o oră – o oră și jumătate. În momentul în care s-a umezit, trebuie să o dai jos, pentru că aerul intră și, dimpotrivă, îți face mai mult rău, colonizezi tu virusul pe organismul tău. Masca este bine să o porți numai dacă ai această simptomatologie, pentru a-i proteja pe ceilalți.

E mai greu de spus la coronavirus, pentru că perioada de incubație este lungă, și atunci eu pot să fiu sănătos și pot să îmbolnăvesc pe celălalt. Și atunci e bine, când intri în colectivități, pentru a-i proteja pe ceilalți, nu pe tine, să-ți pui mască”, a explicat Dr. Vasile Astărăstoae într-o emisiune publicată de BZI.ro pe 28 februarie.

 

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel