Sari la conținut

Medicul Doru Bertea, anchetat în dosarul achizițiilor de la spitalele COVID a luat o decizie șocantă chiar în a doua zi de Paști

spital

Medicul stomatolog Doru Bertea, aflat în arest la domiciliu, anchetat de DNA în dosarul achizițiilor de la spitalele COVID din Brașov și Odorheiu Secuiesc s-a sinucis miercuri seara, potrivit unor surse din Poliție.

Medicul Doru Bertea era administratorul firmei Chantel Sante, societate comercială implicată în dosarul de corupție deschis de DNA.

Cercetările vizează achizițiile din spitalele COVID din Brașov și Harghita, iar printre inculpați sunt cei doi manageri ai unităților medicale, Ionescu Ramona Delia (Spitalul de Boli Infecțioase Brașov) și Lukacs Antal (manager al Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc), ambii acuzați de abuz în serviciu.

Mirică Emanoil, ofițer de poliție în cadrul Brigăzii de Operațiuni Speciale Brașov, cercetat pentru trafic de influență, luare de mită, folosirea informațiior care nu sunt destinate publicității și compromiterea intereselor justiției, conform G4Media.

Potrivit procurorilor, firma lui Doru Bertea „a furnizat Spitalului de Boli Infecţioase Braşov un robot de purificare a aerului, pe preţ supraevaluat, exagerat, achiziţionat la un preţ decent de la societatea Lianmed”. Robotul de purificare a aerului care ar fi trebuit să facă dezinfecţia cu ultraviolete a mediului nici măcar nu a fost utilizat în spital, deoarece nu corespundea datelor tehnice ale unităţii medicale.

După ce a aflat de la Emanoil Mirică despre anchetă, Doru Bertea a încercat să rupă orice legătură între el şi fostul consilier judeţean Andrei Kadas, în speranţa că ancheta nu va ajunge la stomatolog.

Conform unor surse judiciare, suspecţii nu aveau încredere unii în alţii, astfel că Doru Bertea ar fi încheiat un înscris prin care Andrei Kadas şi Marius Cristian Popa să recunoască faptul că au primit de la primul suma de 25.000 de euro. Mai întâi, Doru Bertea le-ar fi oferit lui Kadas şi lui Popa câte 5.000 de euro, iar, în 21 septembrie, i-ar fi oferit lui Marius Cristian Popa şi ceilalţi 15.000 de euro, conform înţelegerii iniţiale dintre cei trei.

 

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel