Sari la conținut

Medicul Mihai Craiu avertizează: „Nu dați copiilor mai mici de 4 ani aceste supozitoare!”

Dr. Mihai Craiu
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Dr. Mihai Craiu

Medicul Mihai Craiu a traage semnalul de alarmă în ceea ce privește administrarea unui supozitor la care foarte mulți părinți apelează atunci când cei mici fac febră. Puțini sunt cei care știu că acest medicament nu se administrează copiilor sub 4 ani!

Medicul pediatru explică care este motivul pentru care acest medicament a fost interzis în cazul copiilor sun 4 ani.

„Pot să vă spun doar ceea ce spune Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, și anume că este contraindicată administrarea de rutină a novocalminului supozitoare. De altfel, el este interzis în peste 120 de țări din lume.

ANMDM îl recomandă, conform rezumatului caracteristicilor produsului, la copiii cu vârstă mai mare de 4 ani și în cazul în care aceștia sunt refractari la administrarea medicamentelor uzuale recomandate de protocoale, adică atunci când au febră rezistentă la antitermice.

Ar trebui, deci, să fie ultima opțiune după ce ai administrat diverse suspensii sau supozitoare cu paracetamol, ibuprofen, diclofenac și așa mai departe.

Mă refer strict la patologia pediatrică, pentru că adultul are un antitermic mult mai potent decât novocalminul: aspirina (acidul acetilsalicilic), total interzisă în cazul copiilor”, a spus Mihai Craiu pentru totuldespremame.ro.

antibiotice

Medicamente care pot înocui cu succes novocalminul

În plus, medicul Mihai Craiu transmite că există medicamente care pot înocui cu succes novocalminul.

„Dacă este o boală banală, în care ar putea să funcționeze alte antitermice, precum paracetamolul sau ibuprofenul, nu cred că este rezonabil să folosim de la bun început novocalminul.

Există soluție de metamizol sodic sub formă de picături care poate fi folosită și la copiii mai mici de patru ani, conform recomandărilor ANM.

Este vorba despre alvotor, și el eficient. În plus, el are un mare avantaj în fața algocalminului sub formă de fiolă: nu are gustul acela foarte neplăcut, o combinație de amar și dulce grețos pe care unii copii nu o acceptă deloc.

Alvotor este permis în administrarea pediatrică, dar cu aceleași precauții: nu de la debutul febrei, iar dacă ea scade cu alte medicamente, ar fi bine să fie evitat”, a mai spus Mihai Craiu.

În ceea ce privește copiii de peste 4 ani, Mihai Craiu recomandă o doză maximă de trei supozitoare:” Nu trebuie depășite trei doze din orice fel de substanță, nu doar din metamizol sodic. Partea moale a supozitorului, care este vehicul pentru substanța activă (de obicei, butir cacao), poate provoca diaree copilului în cantitate prea mare. Dacă am dat deja trei supozitoare și lucrurile nu merg bine, trebuie să mergeți la spital, unde i se va administra un antitermic intravenos”.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel