Sari la conținut

Medicul pe care ar trebui să-l cunoască toți românii. Dr. Georgian Ciobotaru: Am reușit să demonstrez că operația pe creier se poate face și prin pleoapă

Georgian Ciobotaru
Sura foto: Daniel Iancu
Dr. Georgian Ciobotaru

Medicul pe care ar trebui să-l cunoască toți românii. „Primul caz din România de operație pe creier prin pleoapă!” a titrat toată mass media la începutul lunii martie, într-o euforia generală.

Cpt. Dr. Georgian Ciobotaru, medic specialist neurochirurg, secția neurochirurgie, profesează la Spitalul Militar București (SUUMC) și este cel care a luptat pentru implementarea acestui gen de intervenție în România.

Georgian Ciobotaru
Sursa Foto Daniel Iancu

Dr. Georgian Ciobotaru: Am reușit să demonstrez că operația pe creier se poate face și prin pleoapă

Deși are doar 34 de ani, la dr. Ciobotaru ajung foarte mulți pacienți fără speranță, cărora li s-a închis ușa peste tot și care au auzit doar diagnostice fatale.

Chirurgia epilepsiei este un domeniu prea puțin cunoscut la nivel național din păcate și sunt mult prea puțini pacienții care beneficiază de un astfel de tratament.

De aproximativ doi ani, am reușit să implementez acest gen de intervenții în cadrul Spitalului Militar București (SUUMC), pentru prima oară în istoria spitalului. Am avut parte de un sprijin neașteptat din partea tuturor superiorilor mei și din partea tuturor secțiilor și departamentelor care ar fi putut avea vreun cuvânt de spus în acest domeniu: de la șef de secție la comandant, de la Farmacie la Achiziții, toți au pus umărul să mă ajute.

La sfârșitul anului trecut, am dus povestea la extrem. Într-o țară unde creierul se abordează în mod rușinos prin incizii imense, am reușit să demonstrez că pentru una dintre zonele profunde ale creierului, unde puțini se aventurează (amigdala și hipocampul de partea stângă), operația se poate face prin cea mai sensibilă zonă de pe față cu putință: prin pleoapă.

Georgian Ciobotaru
Sursa Foto Daniel Iancu

Inițial, am descoperit un curs care promitea să mă învețe să înlătur niște oase din zona centrală a craniului (clinoida anterioară și apexul pietros) prin pleoapă. Nu îmi închipuiam că așa ceva este posibil. Dar cum în echipa care ne pregătea era chiar o colegă de an din Florența, am zis că nu are cum să fie o farsă, așa că am plătit cei fix 1000 de euro pentru 8 ore de curs. Știți cum vă spuneam că cea mai bună investiție e în noi înșine?

Atunci, mi s-au dat aripi. Mi s-a arătat că se poate, iar ei m-au învățat cum să ajung acolo. Cum se făcea operația efectiv, nu știau, că nu au făcut niciodată asta. Dar e ca atunci când vrei să urci pe Everest: echipamentul îl ai, antrenamentul îl ai, tot ce trebuie e să te mai ducă cineva până la baza muntelui, că apoi vezi tu ce ai de făcut.

Eh, teoria e simplă; au fost 6 ore în care am trecut prin chinuri numai de mine știute, însă a meritat să văd planul operator respectat, cu amigdala și hipocampul de partea stângă și o parte din polul temporal îndepărtate printr-o incizie de numai câțiva centimetri în pleoapa superioară, sub magnificația endoscopului și a microscopului operator. Cum spunea un coleg: „păi nici degetul n-ai loc să îl bagi pe acolo!”, a scris dr. Ciobotaru pe Facebook.

Medicul pe care ar trebui să-l cunoască toți românii

Acest gen de intervenții a depășit o nouă barieră. Pacientul, în vârstă de 49 de ani, a ajuns de la 3-4 crize pe săptămână la niciuna în 3 luni. Vă rămâne până la 2 ani sub urmărirea echipei de neuroepileptologie ca să demonstrăm că e cu adevărat vindecat, dar până atunci totul pare extrem de promițător.

„Mă bucur enorm să lucrez într-un spital unde pot să fac lucruri pe care nimeni altcineva în țara asta (stat sau privat) nu le-au mai făcut și probabil mai sunt doar o mână de oameni în întreaga lume care să practice un asemenea nivel al neurochirurgiei și în special al chirurgiei epilepsiei.

Mulțumesc pacientului pentru încrederea oarbă de a se lăsa operat printr-un abord pe care nu îl mai efectuasem până atunci pe un om viu și mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în mine și care m-au sprijinit.

Munca aceasta este doar vârful unui munte format din sute de oameni, de multe ori nevăzuți, dar care își fac treaba atât de bine încât am curaj să bat alături de ei direcții necălcate.

Dacă vreți să mă sprijiniți pe viitor, dați vă rog un share și să povestiți și altora. De mâine, astfel de cazuri vor deveni rutină, dar pentru unii oameni înseamnă o șansă la un loc de muncă, o viață normală și o familie”, a mai scris medicul Ciobotaru.

Georgian Ciobotaru
Sursa Foto Daniel Iancu

De la trei-patru crize de epilepsie pe săptămână, la niciuna în trei luni!

Planul a fost discutat astfel în echipă multidisciplinară formată din neuroepileptologi (Conf. Univ. Dr. Ioana Mîndruță, Dr. Irina Oane), neurochirurg (Cpt. Dr. Ciobotaru Georgian), anestezist (Prof. Univ. Col. Dr. Dan Corneci) și oftalmolog (Col. Dr. Horațiu Manole) și s-a stabilit că cea mai bună opțiune pentru acest caz era un abord care nu a mai fost încercat până acum în România, printr-o incizie utilizată strict în chirurgia oculoplastică, la nivelul pleoapei stângi.

Echipa neurochirurgicală (Cpt. Dr. Ciobotaru Georgian – medic specialist neurochirurg și Lt. Dr. Ancuța Mădălina – medic rezident neurochirurg) a fost asistată de o echipă anestezică dedicată (Dr. Ligia Torsin – medic specialist ATI și medicii rezidenți ATI – Dr. Anca Raluca Achim și Dr. Andra Georgiana Nenciu) condusă de Prof. Univ. Dr. Dan Corneci pe perioada unei intervenții care a durat 6 ore. Pregătirea a fost realizată în prealabil prin reconstrucții tridimensionale și exersată atât în mediul virtual în repetate rânduri cât și în cadrul unor cursuri de disecție specializate ce au avut loc în Barcelona, Spania.

Deși planul operator elaborat de echipa de neuroepileptologi a fost respectat cu strictețe, succesul unei intervenții de chirurgia epilepsiei se dovedește în timp, prin dispariția crizelor.

Astfel, la trei luni de la intervenție, frecvența crizelor a scăzut de la trei-patru crize pe săptămână la … niciuna în trei luni! Totuși, definiția de „caz vindecat” este absența crizelor timp de doi ani de la intervenție, pacientul rămânând atent monitorizat în această perioadă de către echipa de neuroepileptologie.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel