Sari la conținut

Medicul Valeria Herdea va fi noul preşedinte al CNAS

Sursă foto: Valeria Herdea

Din cuprinsul articolului

Medic de familie şi vicepreședinte al Colegiului Medicilor din România, Valeria Herdea este propunerea PNL pentru a ocupa această funcție.

CNAS a rămas fără conducere săptămână trecută, după ce Andrei Baciu şi-a dat demisia în ziua în care a fost chemat la audieri la DNA în dosarul achiziției de vaccinuri.

Până la numirea oficială a noului președinte al casei, interimatul este asigurat de Cristian Celea, general SRI în rezervă și fost sef al Casei de Asigurări de Sănătate din 2003 până în 2005, dar şi manager al spitalului SRI Agrippa Ionescu.

Cine este Valeria Herdea

Valeria Herdea este medic primar de medicină de familie cu profil pediatrie și instructor formator. Totodată, ea este vicepreşedinte al Colegiului Medicilor din România – Departamentul Economico-Social și de Asigurări de Sănătate, dar și membru al Comitetului Național de Coordonare al Activităților de Vaccinare (CNCAV). 

Anterior, ea a deținut și alte funcții precum: președinte Asociația Română pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie (AREPMF) și vice-președinte Asociația Română de Educație în Hipertensiune (ARE-HTA). Totodată, Valeria Herdea este membru ESPID, membru al Societății Române Boli Infecțioase Pediatrice, membru în Consiliul Colegiului Medicilor București, dar și membru în Adunarea Generală a Colegiului Medicilor București, potrivit CV-ului său. Ea a absolvit Facultatea de Pediatrie a Universității de Medicină şi Farmacie din Tg. Mureş.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel