Sari la conținut

Menopauza – cum putem depăși mai ușor această perioadă?

Menopauza și probleme dentare
Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro
La menopauză femeile au nevoie de compensarea pierderilor de estrogen prin alimentație.

Menopauza, conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii, se instaleaza intre varsta de 40 si 55 de ani, considerandu-se varsta de 51 de ani ca fiind o varsta medie. Daca menopauza se instaleaza pana in 40 de ani este vorba de menopauza precoce sau timpurie si necesita tratament. De asemenea, daca menopauza nu se instaleaza pana la varsta de 55 de ani, femeile trebuie sa faca analize amanuntite deoarece exista riscul de hiperplazie de endometru sau cancer de san.

Menopauza este o etapa biologica care reprezinta incetarea functiei ovarelor, adica a functiei ovulatorii si a productiei de hormoni sexuali feminini, estrogen si progesteron. Femeile se nasc cu un numar fix de foliculi ovarieni care se pierd la pubertate si pe parcursul perioadelor de ovulatie, prin urmare menopauza se instaleaza in momentul in care rezerva de foliculi ovarieni se consuma. Foliculii ovarieni sunt responsabili atat de producerea ovulelor, cat si a hormonilor sexuali feminini. Diagnosticul de menopauza se pune dupa 12 luni de amenoree, adica daca menstrele lipsesc timp de un an.

Menopauza este un proces complex, compus din trei etape:

  • Premenopauza – scaderea fertilitatii, menstruatia devine neregulata;
  • Menopauza – menstruatiile se opresc definitiv;
  • Postmenopauza – functia ovariana inceteaza complet.

Care sunt semnele si simptomele menopauzei?

Modificarile hormonale care au loc odata cu oprirea functiei ovarelor, conduc la simptomele specifice menopauzei. Fiecare femeie insa le resimte in mod diferit, intensitatea lor fiind varabila. In plus, o femeie se confrunta doar cu cateva dintre simptome. Mai jos este prezentata o lista cu semnele si simptomele generale ale menopauzei, insa trebuie punctat ca fiecare organism este diferit, astfel fiecare femeie are un set specific de simptome:

  • bufeuri (sunt cele mai frecvente simptome ale menopauzei si se caracterizeaza prin senzatii bruste si tranzitorii de caldura care cuprind tot organismnul; determina inrosirea pielii in partea de sus a corpului si pe fata);
  • menstruatii neregulate (sangerari mai usoare sau mai abundente care pot dura mai mult sau mai putin);
  • uscaciune vaginala;
  • frecventa si urgenta la urinare;
  • schimbari de dispozitie (simptome depresive sau anxietate);
  • tulburari de somn (insomnie);
  • probleme de concentrare si memorie;
  • dorinta sexuala scazuta;
  • variatii de greutate corporala.

Dr. Corina Neamțu, Medic primar endocrinolog, „menopauza nu reprezintă o boală”

„În general menopauza nu reprezintă o boală, ci o condiție fiziologică în care trăiesc femeile circa 30% din viață. Tratamentul menopauzei se referă strict la ameliorarea tulburărilor induse de aceasta. În cazul bufeurilor, se recomandă evitarea fumatului, cofeinei sau alcoolului, menținerea unei greutăți optime și exerciții fizice. Există de asemenea tratament medicamentos, terapia cu hormoni în timpul menopauzei, clonidina, gabapentina sau inhibitorii selectivi ai recăpătării serotoninei. Este evident că substituția deficitului hormonal reprezintă tratamentul etiologic al tulburărilor induse de menopauză. Tratamentul estro-progestativ este opțiunea terapeutică pe termen scurt pentru pacientele simptomatice cu excepția celor cu istoric de cancer de sân, boală coronariană, tromboză venoasă sau AVC, patologie hepatică și a celor cu risc înalt pentru aceste complicații. Managementul acestor simptome pe termen scurt înseamnă instituirea terapiei pentru 2-3, maxim 5 ani. Inițierea tratamentului și monitorizarea lui este o abordare interdisciplinară care include mai multe specialități medicale: endocrinologie, ginecologie, radiologie etc.”

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel