Sari la conținut

Mesajul premierului Ludovic Orban pentru Agenția Medicamentului: ”Trebuie făcut un concurs pe bune, la care orice specialist în domeniu care doreşte să participe să poată să participe”

Agenţia Medicamentului trebuie să ia decizi corecte, rapide, trebuie să ţină cont de realităţile de pe piaţă şi trebuie să renunţe la discriminările care există între diferiţii actori economici de pe piaţă, a atras atenţia joi premierul Ludovic Orban, care a participat la preluarea mandatului de ministru al Sănătăţii de către Victor Costache.

„Agenţia Medicamentului trebuie să ia decizi corecte, trebuie să ia decizii rapide, trebuie să ţină cont de realităţile de pe piaţă şi trebuie să renunţe la discriminările care există între diferiţii actori economici de pe piaţă. Aici am înţeles că domnul ministru a blocat parodia de concurs, s-a amânat concursul. Trebuie reluată, din punctul meu de vedere, procedura şi trebuie făcut un concurs pe bune, la care orice specialist în domeniu care doreşte să participe să poată să participe, să existe o selecţie obiectivă şi să fie selectat cel mai bun candidat cu cel mai bun program”, a afirmat şeful Executivului, într-o conferinţă de presă.

În opinia sa, trebuie eliminată „orice discriminare” între furnizorii de servicii medicale privaţi şi cei din domeniul public.

„Trebuie eliminată orice discriminare între furnizorii privaţi de servicii medicale şi furnizorii publici de servicii medicale. De asemenea, ministerul trebuie să îşi refacă capacitatea administrativă, trebuie să fluidizeze toate procedurile, să înceteze să mai fie o frână prin tot felul de avize, autorizaţii care sunt blocate cu lunile sau cu anii atunci când există iniţiative. În special iniţiative private în domeniul medicinei”, a mai declarat premierul.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel