vineri, martie 27, 2026
13.5 C
București

Metodă nouă de monitorizare. Copiii diagnosticaţi cu diabet scapă de suferinţa miilor de înţepături

Copiii bolnavi de diabet ar putea scăpa de suferinţa miilor de înţepături datorită accesului pe care îl vor avea la un subprogram prin care aceştia vor putea beneficia  de senzori pentru monitorizarea continuă a glicemiei, precum şi de pompe de insulină prevăzute cu sistem integrat de monitorizare.

Se preconizează ca până la sfârşitul anului să fie stabilite măsurile şi finanţarea necesară, după cum a dat asigurări ministrul finanţelor , Eugen Teodorovici.

În cadrul Programului naţional de diabet, Teorodovici s-a întâlnit, luni, cu ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, şi cu reprezentanţi ai Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice şi ai Federaţiei Asociaţiilor Pacienţilor Diabetici, pentru a identifica posibilităţile de finanţare a unor noi servicii medicale destinate copiilor diagnosticaţi cu diabet.

Citeste si…

„În urma discuţiilor, s-a stabilit necesitatea creării unui subprogram destinat tratamentului pentru diabetul juvenil, în cadrul Programului Naţional pentru Diabet Zaharat, în cadrul căruia copiii să poată beneficia de senzori pentru monitorizarea continuă a glicemiei, precum şi de pompe de insulină prevăzute cu sistem integrat de monitorizare”, se menţionează într-un comunicat al Ministerului Finanţelor.

Programul naţional, în forma actuală, asigură teste de monitorizare a glicemiei şi pompe pentru insulină, dar administrarea tratamentului cu insulină şi testarea zilnică a valorilor glicemiei presupune mii de înţepături pe an.

„Sănătatea copiilor noştri este prioritară şi trebuie să facem în aşa fel încât copiii diagnosticaţi cu diabet să beneficieze de cele mai bune condiţii de monitorizare şi tratament. (…)Prin introducerea în program a senzorilor şi a pompelor de insulină prevăzute cu sistem integrat de monitorizare continuă a glicemiei, vom elimina suferinţa copiilor şi tinerilor care suferă de diabet”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.

Potrivit  Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în prezent, în Programul Naţional pentru Diabet Zaharat sunt trataţi aproximativ 830.000 de pacienţi, dintre care peste 3.000 de copii cu diabet

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

HOROSCOP. Zodiile norocoase ale lunii aprilie / Vor face bani pe bandă rulantă

Astrologii vin cu vești bune pentru unii nativi ai horoscopului!...

Avertisment: Riscuri majore induse de hipertensiunea arterială tratată incorent / Puține persoane știu asta!

Medicii cardiologi atrag atenţia că tratamentul hipertensiunii arteriale este...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Deficitul acestei vitamine, legat de agravarea diabetului și colesterolului

Cunoscută în principal drept „vitamina soarelui”, vitamina D are...

Alexandru Rogobete: „Monitorizăm stocurile de medicamente. Nu este o criză acum…”

Alexandru Rafila, despre  monitorizare și control pentru disponibilitatea medicamentelor...

Unul din patru oameni scapă de prediabet fără să slăbească. Explicația cercetătorilor

Un nou studiu publicat în 2026 în Nature Medicine schimbă una...

Cei zece factori necunoscuți care ridică valorile zahărului din sânge

Factori care ridică valorile zahărului din sânge. Centrul pentru...

Condimentul care poate tempera creșterile bruște ale glicemiei după masă

Scorțișoara, un condiment folosit mai ales pentru deserturi și...

Citește și