Metodă revoluţionară de diagnosticare precoce a bolii Parkinson

Acumularea unei anumite proteine în creier este asociată cu anumite forme de boală Parkinson, relevă un nou studiu care ar putea deschide calea către un diagnostic precoce al acestei afecţiuni.

Prezenţa în cantitate mare a alfa-sinucleinei în lichidul cefalorahidian este „de mare precizie pentru (a identifica) formele tipice ale bolii Parkinson”, rezumă un studiu condus de neurologul american Andrew Siderowf, publicat în jurnalul ştiinţific Lancet Neurology.

Boala Parkinson este, alături de Alzheimer, una dintre principalele afecţiuni care vizează creierul. Însă, nu se cunoaşte deocamdată pe deplin ce anume cauzează acest rău insidios din cauza căruia pacientul îşi pierde treptat capacitatea de mişcare, informează AFP, potrivit Agerpres.

Cu toate acestea, se ştie că mai mulţi factori sunt asociaţi cu boala Parkinson. Printre ei, de câţiva ani se cunoaşte că pacienţii prezintă adesea agregate de alfa-sinucleină.

Studiul din Lancet Neurology, care se doreşte a fi primul de acest tip efectuat pe sute de pacienţi, confirmă faptul că prin testarea prezenţei unei acumulări a acestei proteine, boala poate fi în mare măsură detectată.

Rezultatele sunt, însă, de o precizie inegală. La pacienţii purtători ai unei mutaţii genetice – numită LRRK2 – asociată cu anumite forme de Parkinson, prezenţa agregatelor este mai puţin sistematică.

Oamenii de ştiinţă sunt încă departe de a realiza un test „biologic” pentru boala Parkinson, care în prezent este diagnosticată doar prin simptomele sale vizibile.

Ar fi necesar să se stabilească mai ales dacă tehnica funcţionează la fel de bine prin analize de sânge, care sunt mult mai uşor de efectuat comparativ cu cele ale lichidului cefalorahidian.

Însă, acest studiu „pune bazele unui diagnostic biologic al bolii Parkinson„, consideră, într-un comentariu publicat şi în Lancet Neurology, cercetători care nu au participat la această lucrare, neurologii Daniela Berg şi Christine Klein. În opinia lor, s-a dovedit acum că rolul alfa-sinucleinei este „revoluţionar în privinţa diagnosticului, cercetării şi studiilor clinice asupra bolii Parkinson”.

Specialiştii consideră că este deosebit de interesant faptul că cercetătorii au constatat, de asemenea, prezenţa unei concentraţii mari de alfa-sinucleină la pacienţi care prezentau semne precoce ale bolii Parkinson, în special o slăbire a simţului mirosului, fără ca acest lucru să fie încă dovedit.

Recent Posts

Epidemie de miopie! Jumătate din populaţia planetei va avea nevoie de ochelari

Cercetătorii estimează că aproximativ jumătate din populația planetei va avea nevoie de lentile de corecție…

o oră ago

Se schimbă tratamentul pentru pacienţii cu diabet. Ţara europeană care a luat decizia radicală

O ţară europeană a luat decizia radicală de a începe să le ofere pacienţilor care…

2 ore ago

ANM, semnal de alarmă: PLOI şi VIJELII de Paște. PROGNOZA detaliată

Meteorologii atrag atenţia că vremea va continua să fie capricioasă, iar temperaturile vor scădea la…

2 ore ago

Decizie-şoc luată de familia marelui fotbalist argentinian Diego Maradona. Un nou raport privind cauzele decesului

Copiii fostului mare fotbalist argentinian Diego Maradona, care a murit în 2020, au cerut justiţiei…

3 ore ago

Cele mai periculoase 3 băuturi pentru diabetici

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), valoarea normală a glicemiei la adulţi este cuprinsă între…

3 ore ago

Medicii din Iaşi au prelevat organe de la un donator din Bulgaria

Agenţia Naţională de Transplant (ANT) anunţă că medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de…

4 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic