Sari la conținut

Micul geniu: la doar 2 ani și 4 luni știa deja să citească și să numere în șapte limbi. IQ-ul fascinant al copilului i-a uimit chiar și pe părinții săi

Un copil de trei ani care știe să citească și să numere în șapte limbi a devenit cel mai tânăr membru Mensa din Marea Britanie.

Teddy Hobbs a reușit să câștige intrarea în organizația exclusivă pentru „elita” intelectuală la vârsta de doar trei ani și nouă luni, potrivit The Independent.

Copilul minune din Portishead, Somerset, poate număra deja până la 100 în șase limbi non-native, inclusiv mandarină, galeză, franceză, spaniolă și germană.

Teddy, care a împlinit recent 4 ani, a învățat singur să citească la doar 2 ani și 4 luni. Acum, el este capabil să citească chiar și cărțile Harry Potter, atunci când părinții îi dau voie.

IQ-ul fenomenal al micuțului Teddy

Teddy a fost admis în Mensa la sfârșitul anului trecut, după ce a finalizat un test IQ la care a obținut 139 de puncte din 160 posibile. Până și părinții au rămas șocați, pentru că nu știau că el este chiar atât de inteligent.

Beth Hobbs, în vârstă de 31 de ani, și soțul ei Will, în vârstă de 41 de ani, spun că nu s-au așteptat niciodată ca Theodore – care preferă să i se spună „Teddy” – să intre în Mensa și nu au plănuit niciodată să solicite calitatea de membru pentru fiul lor.

„Ni s-a spus că 3 ani este cea mai mică vârstă pentru cineva care a fost acceptat în Mensa, în Marea Britanie, deși în SUA e cineva în vârstă de 2 ani.

Ca să fiu sinceră, este o întâmplare totală că a intrat în Mensa. Nu ne-am propus niciodată să-l înscriem și chiar și atunci când l-am evaluat, am făcut asta ca să ne dăm seama ce poate și să știm ce facem mai târziu cu școala”, a spus mama băiatului.

Teddy a fost conceput prin fertilizare in vitro

Teddy și sora lui mai mică au fost concepuți prin fertilizare in vitro.

Beth spune că geniul lui Teddy vine totuși ca o binecuvântare și, în acelați timp, ca un blestem, pentru că manifestă puțin interes față de unele lucruri mai „normale” pentru un copil de vârsta lui, cum ar fi jocurile și desenele animate.

„Când am născut-o pe fiica noastră, i-am cumpărat lui Teddy o tabletă, ca să ne putem concentra asupra fetiței, dar el nu a fost niciodată foarte interesat să joace jocuri sau altceva. În schimb, îi place să folosească aplicații pentru a încerca să învețe să numere până la 100 în limbi străine. Asta înseamnă distracție pentru el”, a afirmat femeia.

Având în vedere geniul fiului lor, Beth și Will susțin că îl învață pe Teddy să fie „modest” și că încearcă să-l împiedice să dezvolte un „complex de superioritate”, care l-ar putea izola de alți copii.

„Prietenii lui abia recunosc câteva litere ale alfabetului, în timp ce el citește Harry Potter”, a mai spus Beth.

„Îmi amintesc că l-am dus într-o zi la grădiniță și i-am spus educatoarei că a învățat singur să citească. La început, nu m-a crezut.

În ziua aceea au chemat un profesor ca să vorbească cu el, apoi m-au sunat și mi-au spus: ‘Ai dreptate, Beth'”, a declarat femeia.

Fondat în 1947, Mensa este un grup internațional pentru persoane cu IQ ridicat.

 

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel