Sari la conținut

Mihaela Bilic: Dacă o fierbi corect, fasolea nu balonează, îngrașă mai puțin decât pâinea și orezul și scade colesterolul

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Mihaela Bilic

Dr. Mihaela Bilic a vorbit despre beneficiile pe care le poate aduce consumul de fasole. Mulți se tem să o consume pentru că ar balona, dar asta se întâmplă doar atunci când nu o fierbi corect.

Iată că medicul nutriționist, Mihaela Bilic o pune sub reflector și ne atrage atenția că banala fasole îngrașă mai puțin decât cartoful sau orezul.

„Tuturor ne place ciorba de fasole (cu sau fără afumătură) sau fasolea bătută cu ceapă prăjită, bineînțeles. A găti fasole poate nu ar fi așa de greu, greu este să o fierbi corect: pusă de cu seară la umflat în apă, care ar trebui să o și schimbi de 2-3 ori, apoi dată în clocot încă o dată pentru că abia a doua oară să fie fiartă și gătită până la capăt.

Multe gospodine se lasă păgubașe din cauza acestui efort, însă păgubiți suntem tot noi în final, pentru că am ajuns să mâncăm fasole din ce în ce mai rar. Dacă ar fi să ne luăm după recomandările nutriționale, leguminoasele boabe trebuie să fie prezente în meniu de minimum 2 ori/săpt, indiferent că vorbim de fasole, mazăre, linte sau năut.

Fasolea e cea mai bogată sursă de fibre

Dar de bogăția în minerale știați? Fiartă corect nu balonează, iar de îngrășat, îngrașă mai puțin decât pâinea, orezul sau cartoful. În schimb scade colesterolul din sânge și are glucide ce se absorb lent (și cei cu diabet o pot consuma).

Nu aveți timp de gătit? Atunci apelați la conserve! Fasolea din conserve e gata fiartă, chiar super-fiartă, așa că nu vă rămâne decât să îi puneți restul ingredientelor și în câteva minute mâncarea e gata! Conserva e un produs sterilizat prin căldură, deci nu are nevoie de alți agenți de conservare. Alegeți sortimentele „curate”, care au numai 3 ingrediente: fasole, apă, sare”, a scris Mihaela Bilic, miercuri, pe contul de Instagram.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel