Sari la conținut

Mihaela Bilic: ”Dieta care îți va aduce silueta visată de Sărbători. E un restart al organismului, țineți regimul minim trei săptămâni!”

Mihaela Bilic
Mihaela Bilic, medic nutriționist

Mihaela Bilic, cunoscutul nutriționist, a scris pe pagina domniei sale de socializare o dietă pe care o recomandă persoanelor care au tot rugat-o să le scrie o dietă.

Deși nu este adepta dietelor, ci a stilului de viață organizat, aceasta este postarea doamnei doctor:

”M-am răzgândit: vă dau o dietă. Mereu am zis că nu fac diete, că nu impun eu oamenilor cure de slăbire cu liste de alimente permise și interzise, cu program de mese rigid, mâncare cântărită și numărat de calorii.

Cu toate astea mai mereu sunt rugată: ” nu-mi faceți și mie o dietă?” Bineînțeles, de la caz la caz mi se cer numărul de kilograme de care trebuie scăpat sau ingredientul la care nu poate fi renunțat… cea mai amuzantă dintre cerințe a fost dieta cu bere, mult mai solicitată decât credeți.

Ani de zile am refuzat să dau sugestii despre ce trebuie să mănânci ca să slăbești, deși trebuie să recunosc că în materie de nutriție există ” rețete” care funcționează la toată lumea, nu e nevoie de cine știe ce personalizare. Haideți să fim sinceri, toată lumea slăbește daca renunță la zahăr, fructe, făinoase- adică la carbohidrați. Însă dacă vrei o reală detașare de pofte și gândul la mâncare, dacă vrei schimbarea metabolismului și un regim care să dea cu adevărat un „restart” corpului tău, atunci eu cred că trebuie renunțat și la carne și la brânză.

Tot vine Postul Crăciunului, așa că m-am RĂZgândit în legătură cu dietele și vă propun, confidențial și în secret, o cură de slăbire care funcționează garantat și vă dă posibilitatea să fiți în formă maximă de Sărbători! Fiți pe fază, ocazie ca asta nu știu când o să se mai ivească.

Cură de slăbire/detoxifiere/schimbare metabolism și eliminare dependentă de mâncare:

– principiu- 2 mese/zi compuse din legume, produse lactate, oua și pește/fructe de mare; totul gătit la abur, la cuptor, sau la grătar, cu maxim 1 lingură de ulei/zi

– permise la liber- apă, ceai și cafea, limonadă îndulcite cu îndulcitori, băuturi răcoritoare cu îndulcitori ( tip Zero/Max)

– excepție- se pot folosi 1-2 linguri de parmezan/brânză rasă pe post de condiment, în loc de ulei

  • Dimineața- ceai sau cafea (pot fi cu lapte)
  • Prânz – 1 iaurt/brânză proaspătă/cottage cheese (perle de brânză) cu legume crude SAU un castron de ciorbă de orice fel
  • Seara- pește de orice fel (inclusiv conservă) cu legume gătite/salată SAU un castron de ciorbă de orice fel

Atenție: leguminoase de tip fasole boabe, linte, mazăre, năut/humus maxim de 2 ori/ săptămână

  • La nevoie și în caz de foame se pot adăuga suplimentar la prânz 1-2 ouă fierte/omletă

Nu contează orele de masă, important e să nu fie mai mult de 2/zi.

Nu contează cât de mare e porția de pește.

Nu contează greutatea de plecare, vârsta sau sexul, e general-valabil.

Contează ca regimul să fie ținut minim 3 săptămâni (ideal ar fi 3 luni), doar atunci se dă un „restart” cu adevărat întregului organism.

Și ca să terminăm într-un ton optimist, până inventez dieta cu bere, vă spun că 1 dată/ săptămână e voie să vă faceți de cap cu un pahar de alcool (vinul e ideal), carne în loc de pește și o porție de cartofi, cât să nu uitați gustul carbohidraților. Promit că „nu se pune”, închid ochii și trecem cu vederea. Merită efortul…pentru o siluetă FABULOASĂ de Sărbători!

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel