joi, iulie 9, 2020

Mihaela Bilic, celebrul nutriționist, a prezentat incredibilele beneficii ale acestor legume, care, pe vremea bunicii, erau nelipsite de la masă, în sezonul rece. E bine să nu ne lipsească  iarna din cămară, beneficiile sunt uriașe!

De dragul siguranței alimentare am ajuns să renunțăm la noțiuni precum gust sau plăcere, așa că nu e de mirare că punem egal între termenul “fermentat” și “stricat”. Alimentele fermentate au, din oficiu, o conotație negativă, când ele ar trebui de fapt să fie lăudate, apreciate, căutate, ne spune doctorul Mihaela Bilic pe pagina domniei sale de Instagram.

Citește și:

Vorbim cu admirație despre “hrana vie”, uitând că nu produsele vegetale sunt miracolul vieții, ci alimentele care chiar conțin bacterii vii, adică tot ce este fermentat: drojdia, maia-ua, produsele lactate și brânzeturile, murăturile, borșul, zeama de varză, berea etc. Există mucegai nobil care asigură maturarea mezelurilor și brânzeturilor, așa cum există colonii de bacterii esențiale în fermentarea laptelui, vinului, berii.

Citește și:

Fără bacteriile din mâncare nu putem avea un echilibru bacterian la nivel intestinal, deci nu putem fi sănătoși! Și câtă vreme avem în organism de 10 ori mai multe bacterii decât celule (2kg bacterii pentru un individ de 60kg), e obligatoriu să fim preocupați de starea lor de bine. Iar asta înseamnă să consumăm produse PRObiotice (cu fermenți vii) și PREbiotice (ce sunt hrană pentru bacteriile din organism).

Citește și:

Murăturile sunt cea mai banală, naturală și românească formă de PRObiotice, indiferent că vorbim de varză, gogonele, castraveți, gogoșari sau conopidă. Ideal e să fie în saramură, care are la bază fermentația lactică, deși găsim din ce în ce mai rar murături la butoi, așa cum se puneau pe vremuri în orice gospodărie.

Deci haideți să lăsăm ifosele deoparte și să redescoperim beneficiile alimentelor fermentate. Si dacă vreți rezistență crescută la boli și aport de vit. C pe timpul iernii, murăturile sunt soluția. Bineînțeles, cu o iahnie de fasole lângă, ca să “alunece” mai bine, conchide Mihaela Bilic.

Parteneri