Mihai Eminescu este poetul național nepereche, cel care ne-a lăsat o moștenire culturală uriașă. În fiecare an la 15 ianuarie România îl comemorează cu iubire și recunoștință.
Mihai Eminescu s-a născut pe data de 15 ianuarie 1850, la Botoșani, fiind cel de-al treilea copil, din cei 11, ai căminarului Gheorghe și ai Ralucăi Eminovici. Și-a petrecut copilăria la Botoșani și Ipotești, în casa părintească. Aceste momente unice le evocă și în poeziile „Fiind băiet…” sau „O, rămâi”.
Cel mai mare poet al României, pe numele său adevărat Mihail Eminovici, a încetat din viață la data de 15 iunie 1889, foarte tânăr, la doar 39 de ani, iar moartea sa a fost un adevărat generator de controverse atât în vremurile acelea, cât și zeci de ani mai târziu.
Decesul s-a produs în Casa de sănătate a medicului Șuțu din București, Eminescu fiind înmormântat apoi la Cimitirul Bellu. După 131 de ani de la moartea poetului, împrejurările în care marele poet s-a stins din viață rămân în continuare un subiect controversat, potrivit activenews.ro.
La 15 iunie 1889, Titu Maiorescu nota în jurnalul său: „Astăzi a murit Eminescu, în institutul de alienați, de o embolie. Luceafărul poeziei românești, poetul nepereche…”. Unul dintre cei mai mari români murea „în cea din urmă mizerie”, după cum anunța sora sa, Harietta. Dr. N. Tomescu, unul dintre medicii care s-au ocupat de Eminescu, nota în unul din jurnalele sale: „Oricum ar fi, sfârșitul total nu părea iminent, căci el se nutrea bine, dormea și puterile se susțineau cu destulă vigoare.
Un accident (Eminescu a fost lovit în cap cu o piatră de către un pacient nebun), însă de mică importanță, a agravat starea patologică a cordului și a accelerat moartea”. Tot medicul Tomescu nota după autopsie: „Eminescu n-a fost sifilitic… Adevărata cauză a maladiei lui Eminescu pare a fi surmenajul cerebral, oboseala precoce și intensă a facultăților sale intelectuale”.
Cu toate acestea, un mister plutește în jurul morții marelui poet, Luceafărul poeziei românești
După înscrierea lui Eminescu într-o societate secretă despre care marile puteri ale vremii scriau că avea o natură conspirativă, poetul a înnebunit brusc, un an mai târziu.
Cum comenta presa vremii evenimentul?
„Dl. Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, a înnebunit. Dl Paleologu va lua direcțiunea sus-zisului ziar”. Fragmente din jurnalul lui Titu Maiorescu din acea perioadă, menționarea frecventă și în contexte ascunse a numelor doctorilor care s-au ocupat de starea de sănătate a poetului, cât și faptul că imediat după prima internare forțată, atât Maiorescu, cât și alți apropiați au lipsit din țară timp de o lună jumătate, par să fie tot atâtea dovezi care îl implică pe Maiorescu în complotul împotriva jurnalistului politic incomod. În mare parte datorită poziției pe care o ocupa, dar și a influenței pe care o exercită, Eminescu nu putea dispărea brusc.
Încă de la prima internare, protocolul de examinare și de internare a fost încălcat întru-totul, însă nu cu intenția de a-i face vreun favor. S-a arătat că diagnosticele puse de anumiți medici erau fanteziste și nu se bazau pe observarea simptomelor, care păreau să indice altceva. Atât familia, cât și Veronica Micle au fost ținuți departe de Eminescu și neinformați asupra stării acestuia.
Oficial, cauza morţii a fost sifilisul, maladie de care poetul ar fi suferit în ultimii săi șase ani de viaţă.
În presa vremii au apărut şi speculaţii privind posibila asasinare a poetului, care ar fi murit din cauza unei lovituri la cap.
În ziua în care s-au aniversat 165 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, o carte semnată de 12 dintre cei mai importanţi specialişti în medicină din România desfiinţează atât mitul sifilisului, cât şi pe cel al crimei.
„Au luat toate documentele, toată descripţia bolii şi au constatat că un bolnav de sifilis nu trece prin ce a trecut Eminescu şi nu a avut simptomele respective”, spune Eugen Simion, academician, potrivit digi24.ro.
„Diagnosticul de sifilis nu a fost documentat, pe vremea aceea nici nu se putea documenta. Era interpretat pe semnele clinice, pe contactul sexual, pe fenomenele cutanate ce apăreau după contactul sexual la un interval de timp”, adaugă Eduard Apetrei, medic cardiolog.
Academicianul Victor Voicu, farmacolog si toxicolog, spune că în raportul autopsiei poetului nu apar leziunile cerebrale specifice sifilisului. Ceea ce înseamnă că tratamentul cu mercur, folosit la acea vreme, nu avea cum să-i facă bine.
Experţii reuniţi de Academia Română spun că poetul a avut o ateroscleroză precoce şi o personalitate de tip bipolar care, alături de tratamentul greşit şi de propriile vicii, i-au grăbit sfârşitul. Este foarte probabil ca Mihai Eminescu să fi murit în urma unui infarct.
„M-am documentat în primul rând asupra efectelor produse de intoxicaţia cu mercur pe aparatul cardiovascular. Din rapoartele medicale reiese că el avea palpitaţii, că se plângea de dureri toracice, deci putea să fie angină, că nu mai putea urca, oboseala, efortul şi că a avut leşinuri. El a avut o suferinţă şi cardiovasculară. Era fumător, avea factor de risc major”, afirmă prof. univ. dr. Eduard Apetrei.
Volumul „Maladiile lui Eminescu şi maladiile imaginare ale eminescologilor” a fost publicat de Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, sub îndrumarea academicianului şi criticului literar Eugen Simion.
