Sari la conținut

Mihai Voropchievici dezvăluie lecția karmică pentru fiecare zodie. Care este cel mai înțelept nativ

karma
Sursă foto: arhiva Doctorul ZILEI
Karma

Mihai Voropchievici a dezvăluit lecţia karmică pentru fiecare zodie în parte. Care este menirea și scopul oamenilor din viața noastră, ce trebuie să învățăm de la fiecare în parte.

Celebrul numerolog a explicat care este lecția karmică pentru toate cele 12 semne zodiacale, potrivit antena3.ro.

Lecţia karmică. Berbec- Lecția naturaleții

Berbecii sunt explozivi, sinceri, deschişi, vin în viaţa noastră să ne ajute, fără să vină cu vreun tipar anume, ei sunt bio, naturali. Ei ne învaţă ca noi să fim la fel de naturali, ne învaţă lecţia naturaleţii, care e foarte greu de însuşit într-o lume în care se poartă măşti.

Berbecul ne învaţă să nu ne ascundem trăirile, chiar dacă adevărul supără, pentru că el, cu zâmbetul pe buze, îţi trânteşte adevărul în faţă. Tot el ne învaţă şi lecţia comunicării deschise, pentru că vine deschis la suflet.

Taur– Lecția fidelității

Taurul nu acceptă infidelitatea în relație. El spune „dacă te-am ales, e pentru toată viaţa”. Dacă calci strâmb, el s-a debarasat de tine. E ambiţios, perseverent.

Va dori să fie unic pentru tine, iar tu să fii unic pentru el. Taurii sunt oameni verticali, iar exemplul lor e de urmat.

Gemeni- Lecția libertății

E o zodie pe care nu o poţi băga în tipare şi care ne oferă lecţia libertăţii. Nu poţi să-i pui să fie prizonierii unei idei stricte, nu poţi să-i bagi într-o rutină. Gemenii apar ca să ne demonstreze karmic ce înseamnă libertatea, independenţa, atingerea limitelor, pentru că ei se pliază pe situaţie.

Persoanele din viaţa noastră nu sunt proprietatea noastră, nu trebuie să fim posesivi şi trebuie să-i respectăm pe oameni – asta ne învaţă Gemenii. Dar trebuie să-i laşi spaţiul lui liber, pentru că tu eşti un intrus. Dacă nu respecţi lecţia libertăţii, vei cădea în propria ta capcană, pentru că Geamănul nu se mai simte liber.

Lecţia karmică. Rac- Lecția iertării

Racii rabdă, tac, fac și iartă. Aceşti nativi intră in viaţa ta pentru a scoate la suprafaţă sentimente pe care tu te temi să le exteriorizezi. Şi te întreabă „Tu ştii să spui Te iubesc?”.

La un moment dat, vor înţelege toţi că Racul menţine unitatea, afecţiunea în familie, ei au partea lor de dragoste, de sinceritate. Când vom învăţa toţi lecţia iertării, care e specifică Racului? Tot ce poate fi frumos în lume poate fi oferit de nativul din Rac.

Leu– Lecția curajului

Leul e cel care îţi spune că nu poţi să nu reuşeşţi, că tu aduci norocul în viaţa ta. Norocul nu stă la laşi, el vine la cel curajos. Se spune că Dumnezeu îi iubeşte pe cei curajoşi.

Şi Leul te pune pe picioare, îţi insuflă forţa lui de a izbândi şi apare atunci când eşti descurajat. De la el primim lecţia curajului şi ne spune că rolul nostru în viaţă e să trecem peste obstacole şi sa le depăşim.

Fecioară– Lecția responsabilității

Fecioara poate fi considerată o zodie mai cicălitoare, dar care e responsabilă în ce face. De la ea înveţi să te organizezi, te învaţă că dacă nu eşti ordonat, nu ai reuşită.

E atentă la detalii, ne învaţă să fim responsabili. Te învaţă că fără un efort nimeni nu va veni la uşa ta pentru a-ţi oferi nişte rezultate.

Lecţia karmică. Balanţă– Lecția diplomației

Înainte de a te pune la treabă, Balanța te ia cu vorba bună, te cumpără şi te vinde. Dacă nu ai ascultat, ţipă la final.

Balanţa te învaţă lecţia diplomaţiei. De la ea înveţi să abordezi lucrurile cu tact, înţelepciune, să comunici diplomat, nu agresiv.

Scorpion– Lecția pasiunii

Scorpionul e cel care ştie cum să ofere acea pasiune, indiferent că e vorba de muncă sau dragoste.

E pasionat în tot ceea ce face şi fantastic de determinat. Când a plecat la drum să facă ceva, e convins 200% că el va rezolva. Deci, orice faci, fă cu pasiune, asta ne învaţă Scorpionul.

Săgetător– Lecția optimismului

Săgetătorul se pricepe de minune să râdă. El te învaţă să te bucuri de cele mai mărunte lucruri pe care le primeşti în viaţă.

Te învaţă că în situaţii critice, pe care tu le consideri disperate, să spui da, pentru că la el nu există nu. Şi aşa, salvează multe situaţii. Cea mai importantă lecţie a destinului de la ei e optimismul.

Lecţia karmică. Capricorn– Lecția maturității

Capricornul este cel matur, nativul care ne învaţă lecţia maturităţii. Apare în viaţa ta când vei oscila. Karmic, înveţi după nişte ani de zile, că legăturile karmice sunt cam greu de distrus.

Te învaţă să priveşti lucrurile cu maturitate şi să acţionezi cu maturitate ca să obţii reuşita.

Vărsător– Lecția perspicacității

Vărsătorul e un perspicace, ne oferă lecţia perspicacităţii. Un om care nu şi-a dezvoltat intelectul nu o să fie niciodată perspicace, că nu are de unde.

El ne mai spune că dacă viaţa ta e plictisoare, dacă îţi face prea multe gânduri pentru ceea ce a fost sau ce va urma, poate nu cazi, ci înveţi să zbori.

Peşti– Lecția iubirii necondiționate

Ntivul zodiei Pești oferă dragoste, primeşte dragoste. E dotat cu sentimentul de compasiune, dragoste, şi profesional, în toate domeniile.

Oferă lecţia iubirii şi va primi lecţia iubirii. Învaţă de la ei lecţia iubirii şi să te bucuri de tine, de viaţă şi de oamenii speciali din preajma ta.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel