sâmbătă, martie 28, 2026
8.5 C
București

”Mii de oameni mi-au văzut părțile intime și nu mi-e rușine!”. Manifest emoționant al unei mămici

O proaspătă mămică este o militantă înverșunată a nașterii naturale. Pozele sale cu nașterea au fost preluate de o asociație care de asemenea militează și încurajează mamele să nască și să nu se teamă.

Există și o pagină de Instagram, în acest sens, Empowered birth project, care încurajează nașterea naturală, care promovează fotografii cu momentul magic al nașterii și chiar au declanșat o petiție, pentru stoparea cenzurii pe Social Media, spunând că pozele cu nașteri nu sunt pornografice, ci se prezintă miracolul vieții. Acțiunea se numește ”Pemiteți pe Instagram fotografii necenzurate cu nașterile.”

Citeste si…

Această mămică spune că de la publicarea fotografiilor, mii și mii de oameni i-au văzut părțile intime, dar că nu despre asta este vorba, potrivit Lauren Archer, pentru elephantjournal.com.

Ea a scris câteva rânduri pentru femeile din întreaga lume, ca să le încurajeze. Iată cum sună scrisoarea:

”Pentru cei care vor să mă acopăr, nu mi-e rușine. Pentru cei care îmi spun că e dezgustător, le zic să nu se mai uite. Pentru cei care nu înțeleg, deschideți-vă mintea. Pentru cei care nu au mai văzut o naștere, simțiți uluirea prin mine. Pentru cele care ați născut, fiți uluite de corpul vostru. Pentru cei care condamnă gestul meu ca fiind unul sexual, nu aveți această putere! Nu aveți cum schimba poveste, nu este ceva urât, ci ceva natural și real și frumos. Nu-mi puteți răpi mândria, bucuria, forța și nu vă permit.

Nașterea a fost cel mai adevărat lucru pe care l-am făcut vreodată! Stai între două lumi, între două momente, între ce a fost și ce va fi și aduci o viață nouă!

Am simțit teama și puterea și nesiguranța, lucruri pe care le-au simțit toate femeile la naștere, până acum. Am gemut la unison cu alte mame pe care nu le cunoșteam, dar ne-a unit bucuria și actul magic al nașterii.

Citeste si…

Am simțit un foc lăuntric, el arde și acum. Asta este povestea mea și nu mi-o puteți lua.”

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Mănânci asta și iei statine? Greșeala care îți poate anula tratamentul fără să îți dai seama

Tot mai mulți oameni caută răspunsuri despre alimentația corectă...

Băutura miraculoasă care reduce riscul de atac de cord și are puține calorii

Medicii susțin că anumite băuturi, cum ar fi sucurile...

ALERTĂ! Percheziții la DSU! Telefonul lui Raed Arafat, ridicat de procurori / Ce nereguli suspectează anchetatorii?

Procurorii anticorupție fac percheziții la sediul Departamentului pentru Situații...

Se dau bani de la stat! Acești români vor primi 2.000 de lei pentru medicamente / Cum pot fi utilizați banii?

Vești bune în pragul sărbătorilor pascale! Locuitorii din Sectorul 1...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Halucinant! Copil de trei ani, omorât în urma bătăilor aplicate de mamă și partenerul ei

Halucinant! O tragedie halucinantă s-a produs recent, într-o comună...

Un bebeluș s-a născut pe stradă. Primarul orașului a intervenit personal

Naștere surpriză pe stradă! O femeie însărcinată a intrat...

Citește și