joi, martie 19, 2026
6.2 C
București

Ministerul Sănătății: Vor fi construite 25 de spitale, până în 2026. Investiția se ridică la aproximativ 2 miliarde de euro

Ministerul Sănătății: Vor fi construite 25 de spitale, până în 2026. Investiția se ridică la aproximativ 2 miliarde de euro.

Potrivit unui anunț al Ministerului Sănătății, un număr de cel puțin 25 spitale noi sau unități spitalicești vor fi construite și dotate cu echipamente, până în 2026, cu fonduri din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Ministerul Sănătății a publicat în consultare publică Metodologia de prioritizare a investițiilor în infrastructura publică de sănătate aferente Componentei 12 – Sănătate, Investițiile 2.1 și 2.2. Infrastructură spitalicească publică nouă, incluzând echipamentele și aparatura medicală din cadrul PNRR.

Citeste si…

Ministerul Sănătății: Vor fi construite 25 de spitale, până în 2026. Investiția se ridică la aproximativ 2 miliarde de euro

„Prin această componentă, în urma aplicării unor criterii de prioritizare, vor fi selectate minim 25 de obiective de investiții ce presupun construcția și dotarea de spitale / unități spitalicești noi la nivel național, din lista de 49 de obiective inscrise de către Ministerul Sănătății in anul 2021 și convenite cu Comisia Europeană.

Investiția totală se va ridica la peste 1.7 milarde de euro.

Noile construcții vor respecta cerințele de eficiență energetică (NZEB), conform legislației naționale și standardele de calitate și performanță existente la nivel internațional”, se arată în comunicatul MS.

Includerea proiectelor în lista proiectelor finanțate prin PNRR va fi propusă de către Ministerul Sănătății, respectând prevederile metodologiei de prioritizare.

Citeste si…

Lista va fi supusă aprobării prin Hotărâre de Guvern, ulterior demarându-se procedurile de finanțare specifice fiecărei investiții.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Ce se întâmplă dacă NU plăteşti impozitul până la 31 martie

 „Până pe 31 martie avem discountul de 10%. Dacă...

Semnul discret al demenței care apare când te îmbraci și nu trebuie ignorat

Demența este o afecțiune complexă care afectează nu doar...

Cum poți obține un zâmbet mai proeminent și natural?

Aspectul buzelor influențează considerabil expresivitatea și armonia feței. Mulți...

Cum să limitezi timpul petrecut pe rețelele de socializare. Este incredibil ce a inventat un medic

Cum să limitezi timpul petrecut pe rețelele de socializare....

Pași mici care duc la progrese mari. Recuperare armonioasă

Fiecare copil are propriul ritm de dezvoltare. Însă există...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

SONDAJ. O treime dintre cadrele medicale iau în calcul să plece din spitalele de stat

România riscă să-și închidă spitalele de stat, în condițiile...

Ministerul Sănătății va începe reorganizarea modului în care funcționează spitalele

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, vrea să accelereze reforma sistemului sanitar....

Citește și