Sari la conținut

E nevoie de un „redesign” al sistemului medical. Adrian Streinu-Cercel: Spitalele au nevoie de circuite noi, pentru pacienți. Acum, e o uşă pentru director şi alta pe unde intră toată lumea, claie peste grămadă.

Preşedintele Comisiei de Sănătate a Senatului, Adrian Streinu Cercel
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Preşedintele Comisiei de Sănătate a Senatului, Adrian Streinu Cercel
  1. E nevoie de un „redesign” al sistemului medical. Adrian Streinu-Cercel, despre lecția pandemiei: Spitalele au nevoie de circuite noi, pentru pacienți. Acum, e o uşă pentru director şi alta pe unde intră toată lumea, claie peste grămadă.

„Spitalele nu ar trebui să mai arate cum au arătat înainte de intrarea în pandemie şi ar trebui să ne învăţăm foarte bine lecţia din pandemie”, a declarat Adrian Streinu Cercel. Fostul director al Institutului Matei Balş, joi, 9 decembrie, în cadrul Videoconferinţei Profit Health.forum – Sistemul sanitar, între pandemie şi criza economică. Unde este pacientul?

E nevoie de un „redesign” al sistemului medical. Adrian Streinu-Cercel, despre lecția pandemiei

Preşedintele Comisiei pentru Sănătate din Senat a declarat că se impune un „redesign” al spitalelor și că trebuie realizate noi circuite.

„Vom avea un interval de doi ani de ieşire din pandemie timp în care lucrurile să se aşeze. Ce înseamnă să se aşeze? Spitalele nu ar trebui să mai arate cum au arătat înainte de intrarea în pandemie.

Ar trebui să ne învăţăm foarte bine lecţia din pandemie şi să ştim cum facem un redesign al acestui sistem indiferent că vorbim de sistemul ambulatoriu, indiferent că vorbim de sistemul spitalicesc şi indiferent că vorbim de ce se cheamă placa turnantă a sistemului de sănătate care este reprezentantă de medicul de familie”, a declarat Adrian Streinu-Cercel, potrivit rohealtreview.ro.

Adrian Streinu-Cercel spune că  DSP-urile ar trebui să supravegheze reconfigurarea circuitelor pentru pacienţi.

„Trebuie să ne uităm la componenta de acces în obiectivul medical, pe unde se intră şi pe unde se iese. Asta înseamnă că trebuie făcute noi circuite care să fie cât se poate de bine gândite. Dacă vă aduceţi aminte, înainte de 89 se spunea că orice instituţie publică are două intrări, una principală care este închisă şi cea din spate care este deschisă.

Din păcate, şi acum este cam la fel. E una principală, în faţă, pe unde intră eventual directorul sau cine o mai intra şi una prin spate pe unde intră toată lumea, claie peste grămadă. Orice această claie peste grămadă înseamnă suprapuneri de circuite din punct de de vedere epidemiologic şi noi ar trebui să ne uităm foarte atent la ele”, a atras atenția Adrian Streinu-Cercel.

„Una dintre problemele mari ale sistemului este legată de formarea de personal”

De asemenea, prof. dr Adrian Streinu-Cercel a subliniat necesitatea unei legislaţii adecvate, care să includă toate problemele din sistemul de sănătate, pornind de la personal până la activitatea spitalelor.

„Pacientul tot timpul este în mijlocul atenţiei noastre, (…) însă sistemul are problemele lui mari. Una dintre problemele mari ale sistemului este legată de formarea de personal şi trebuie să ne aplecăm cu foarte mare atenţie asupra acestei problemele de personal, atât din punct de vedere al medicilor, al asistentelor medicale, infirmierilor, care sunt de bază într-un sistem medical.

Și asta în funcţie de nevoile de îngrijiri de sănătate. Cunoaşterea acestor nevoi de îngrijiri nu se poate face de azi pe mâine, ci necesită colectarea de date. Or, datele trebuie să fie uniformizate.

În fiecare an în România se nasc între 150.000 şi 200 000 de copii. Am făcut două lucruri proaste noi. Primul lucru că s-a desfiinţat Facultatea de pediatrie. Pediatria este o specialitate medicală care nu se potriveşte în totalitate cu medicina adultului. (…) Cred că ar putea să mişcăm puţin lucrurile în acest sens”, a concluzionat Adrian Streinu-Cercel.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel