Din cuprinsul articolului
Vaccinarea naște o nouă temă de dezbatere: ce se va întâmpla cu acei profesori care refuză să se vaccineze? Sorin Cîmpeanu, Ministrul Educației, și-a manifestat dezamăgirea privind ritmul de vaccinare din cadrul personalului ce funcționează în școli. Acesta a subliniat că o concidiere nu este posibilă, deoarece învățământul românesc nu-și permite să renunțe la cadrele didactice ca formă de sancțiune.
„Beneficiile educației sunt mult mai mari. Fără educație trebuie să înțelegem că vom avea medici nepregătiți, ingineri nepregătiți, o țară întreagă nepregătită și o vom duce rău cu toții fără educație”, a subliniat Sorin Cîmpeanu.
„Trebuie să recunosc, de o lună de zile, progresul (în cazul vaccinărilor – n.r.) există, dar este foarte lent, de ordinul a 200-300 de persoane vaccinate pe zi (…), or în luna martie aveam peste 6.000 de persoane vaccinate pe zi”, a menționat ministrul.
„Atât timp cât în țară avem învățământ simultan, în care în aceeași clasă sunt elevi de clasa a II-a cu elevi de clasa a III-a, cu elevi de clasa a V-a și cu elevi de clasa a VII-a, pentru că avem învățământ simultan și cu patru clase simultane și nu avem profesori calificați, apreciați și singuri care este posibilitatea să fie înlocuiți profesorii care nu sunt vaccinați: zero! Este nevoie de profesori în școală. De asta ne dorim să convingem colegii cadre didactice să se vaccineze și nu să mergem cu constrângeri de genul înlocuire sau interdicție de a intra în clasă”, a declarat Sorin Cîmpeanu la Digi24.
Sorin Cîmpeanu crede însă că profesorii ar trebui să fie mai deschiși la argumentele științei.
„Mai ales după o perioadă atât de lungă de criză pot să înțeleg frustrările, expunerea la fake news și la manipulare, pot să înțeleg aceste lucruri și pot să înțeleg că e nevoie de timp și de perseverență, e nevoie de persoane credibile – cele cu competențe în domeniul medical – care trebuie să risipească aceste semne de întrebare pe care până și cadrele didactice le au. Deși cadrele didactice ar trebui să fie mai pregătite decât media din perspectiva deschiderii față de știință”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
O ţară europeană a luat decizia radicală de a începe să le ofere pacienţilor care…
Meteorologii atrag atenţia că vremea va continua să fie capricioasă, iar temperaturile vor scădea la…
Copiii fostului mare fotbalist argentinian Diego Maradona, care a murit în 2020, au cerut justiţiei…
Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), valoarea normală a glicemiei la adulţi este cuprinsă între…
Agenţia Naţională de Transplant (ANT) anunţă că medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de…
Luna Mai este dominat de energia Taurului pentru că Soarele, Venus și Jupiter se vor…