Sari la conținut

Ministrul Sănătății, declarație controversată: Părinții care muncesc în străinătate ar fi de vină pentru numărul tot mai mare al copiilor cu autism

Dr. Victor Costache, Ministrul Sănătății, declarație controversată, în cadrul unei conferințe de presă.  „Cred că avem foarte putine centre şi specialişti în domeniul autismului, nu aş putea să vă spun care sunt în domeniul public şi care sunt în domeniul privat.

Este foarte important ca aceşti copii să fie trataţi corect.

Din păcate, datorită acestui fenomen tipic României, a plecărilor persoanelor active în străinătate, avem din ce în ce mai multe cazuri de autism. E o colerare între această afecţiune şi timpul care este petrecut de părinţi cu copii la vârste fragede şi atunci trebui să creştem capacitatea noastră ca ţară de a trata astfel de afecţiuni”, a explicat Ministrul Sănătății, potrivit digi24.ro. 

Psihologul clinician Ana Dragu, reprezentant al  Asociaţiei Autism Europa şi al Federației pentru Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări din Spectrul Autist, a desființat declarația ministrului Costache, susținând că nu există niciun studiu serios care să susțină aceste afirmații.

Ministrul Sănătății, declarație controversată

 Redăm, mai jos, comunicatul integral transmis de psihologul Ana Dragu.

  • Tulburările din spectrul autist sunt tulburări de origine neurobiologică cu etiologie mulifactorială, cauzate de interacțiunea unor factori genetici cu factori de mediu și care determină modificări neurobiologice la nivelul creierului. Atât cauzele genetice cât și modificările la nivel cerebral sunt susținute de mii de studii – autismul fiind una dintre cele mai studiate tulburări de dezvoltare, tocmai în contextual incidenței crescute pe tot mapamondul, nefiind specifică României.
  • Nu există nici un studiu serios care să susțină afirmațiile domnului ministru potrivit căruia tulburările din spectrul autist sunt cauzate de interacțiunea părinți-copil. Nici măcar unul corelațional.
  • Lipsa interacțiunii cu mama sau o interacțiune disfuncțională cu părinții, așa cum subliniază literatura de specialitate, de obicei nu conduce la autism, ci la apariția tulburărilor de atașament, un cluster cu totul diferit de tulburări.
  • Interacțiunea părinți-copil este semnificativă pentru majoritatea tulburărilor emoționale care apar la copii, cele mai frecvente fiind însă tulburările de atașament. Acestea apar frecvent la copiii din sistemul de protecție (case de copii, orfelinate, etc.). În logica domnului Victor Costache (medic) aceste instituții ar trebui să fie pline de copii diagnosticați cu autism.
  • În cazul tulburărilor din spectrul autist, chiar dacă ambii părinți își petrec semnificativ de mult timp cu copilul, așa cum fac zeci de mii de părinți români care nu au emigrat și milioane de părinți din toate țările lumii, autismul nu se vindecă doar de pe urma interacțiunii familiale și nici nu e cauzat de lipsa ei.
  • Teoria ”Mamei Frigider”, creată psihiatrul de origine austriacă Bruno Bettleheim în anii ‘60 – la care face probabil referire domnul ministru, a fost nu doar infirmată de literatura de specialitate, dar a cauzat enorm de mult rău, copiii fiind despărțiți de părinți și supuși diferitelor abuzuri. O mare parte din munca acestui psihiatru a fost discreditată din cauza acuzațiilor de tratament abuziv asupra pacienților aflați în îngrijirea lui precum și datorită acuzațiilor de plagiat. Ideile lui Bettelheim sunt acum văzute de comunitatea științifică drept deosebit de dăunătoare și nu există nici o scuză pentru vehicularea lor în spațiul public, în 2020, cu atât mai mult în cazul unui demnitar ministru al sănătății, care este și medic.
  • Majoritatea copiilor cu autism sunt extrem de iubiți, familiile lor se preocupă intens de ei și se implică activ în procesul de recuperare și integrare socio-școlară, cheltuind sume imense lunar pentru ca pacienții pentru care statul nu face nimic să beneficieze de terapie de recuperare la timp. În România, serviciile de recuperare/terapie pentru pacienții cu tulburări din spectrul autist sunt oferite cu preponderență în organizații nonguvernamentale, înființate chiar de părinții acestor copii, neemigrați în străinătate, care au construit un sistem de servicii profesioniste în timp ce Statul Român continuă să doarmă sau să debitează prostii de natură să stigmatizeze zeci de mii de părinți care sunt acuzați indirect că își neglijează copiii.

Rugăm Ministerul Sănătății să își facă datoria față de această categorie de pacienți și să finanțeze corespunzător Programul Național de Autism care ar fi trebuit să intre în vigoare în acest an și să asigure pacienților serviciile de terapie necesare recuperării și pe ministrul sănătății să se informeze sau să găsească consilieri specializați care să îl împiedice să facă rău unor categorii de pacienți atât de greu încercate.”

 

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel