Sari la conținut

Minoră vaccinată din greșeală cu un alt ser. De ce au refuzat cadrele medicale să-i elibereze adeverința de vaccinare

Minoră vaccinată din greșeală cu un alt ser. De ce au refuzat cadrele medicale să-i elibereze adeverința de vaccinare

Un incident neplăcut a avut loc la un centru de vaccinare din Târgu Jiu. Medicii şi asistenţii de la centrul de vaccinare nu au verificat cu atenţie vârsta adolescentei şi au decis să-i administreze vaccinul produs de compania „Johnson&Johnson”.

În cursul zilei de miercuri, adolescenta în vârstă de 17 ani a mers la centrul de vaccinare amenajat lângă liceul din Târgu Jiu, pentru a se programa pentru imunizare. Fata a urmat procedura ți a prezentat CNP-ul și numele. Reprezentanții centrului au programt-o la vaccin pentru ziua de joi, 20 mai, la ora 11:00.

Minoră vaccinată din greșeală cu un alt ser

Tânăra s-a conformat şi s-a prezentat la centru cu cartea de identitate. Din neatenție, însă, cadrele medicale au condus-o în cabinetul de vaccinare, unde i-a fost administrat vaccinul produs de Johnson&Johnson. După imunizare, adolescentei i s-a dus să meargă în sala de aşteptare.

Potrivit Antena 3, cadrele medicale şi-au dat seama de greşeală abia în momentul în care au încercat să-i elibereze tinerei adeverinţa de vaccinare. Aceștia au refuzat să-i dea documentul pe motiv că sistemul nu îl poate emite din cauza faptului că este minoră.

Tânăra de 17 ani a fost ţinută sub observaţie, după care a fost trimisă acasă. Medicii și asistentele i-au atras atenţia că dacă va avea probleme de sănătate, să meargă de urgenţă la spital.

Inspectorii de la Direcția de Sănătate Publică fac verificări în acest moment la centrul de vaccinare și urmează să stabilească în ce măsură pot elibera un astfel de document.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel