Moartea regelui, istoria consemnează un exemplu clar de malpraxis cu aproape un secol în urmă. Viaţa ca monarh a celui supranumit „cel Loial“ sau Ferdinand „Întregitorul“, dar şi ca om, a fost una zbuciumată, cu prea puţine bucurii. Până şi sfârşitul, la 62 de ani, a fost plin de suferinţe, urmarea unei boli tardiv depistate.
În primăvara anului 1926, apropiaţii regelui Ferdinand au constatat o deteriorare a sănătăţii suveranului, anume: paloare accentuată, scădere rapidă în greutate, oboseală marcată. Între aceştia se aflau I. I. C. Brătianu şi Barbu Ştirbey, fratele Elizei Brătianu, a doua soţie a omului politic amintit. Îngrijoraţi şi neavând încredere în cunoştinţele doctorului Eduard Romalo, medicul en titre în acel moment al Casei Regale, au hotărât să se adreseze reginei Maria pentru a-i sugera să solicite consultul şi al celuilalt medic al palatului, dr. I. Mamulea, cel care veghease la sănătatea primului monarh al României, Carol I.
Mai multe idei despre greșelile privind diagnosticul regelui Ferdinand le putem afla urmărind videoclipul realizat în urma răsfoirii pagini îngălbenite de timp din dosarul cu însemnări al medicului de atunci al Casei Regale, dl dr. Mihail Mihailide care prezintă, la rubrica Jurnal de jurnale, evoluţia bolii suveranului, în condiţiile de îngrijire oferite de medicina anilor ’20 ai secolului trecut.
