Sari la conținut

Moment de cumpănă! Rita Mureşan, salvată miraculos de un necunoscut, pe stradă. „Mi-a băgat o pastilă sub limbă și a plecat”

Rita Mureșan, celebra creatoare de modă, a avut un moment de cumpănă, în care a trecut razant pe lângă moarte, în urmă cu aproximativ un an.

Invitată la emisiunea lui Cristi Brancu de la Prima TV, Rita Mureșan a dezvăluit că a suferit un infarct, pe stradă.

Dar, în mod miraculos, a fost salvată de un bărbat necunoscut, „îmbrăcat în alb”, care a intervenit în secunda potrivită, și despre care Rita Mureșan este convinsă că a fost un înger.

Rita Mureşan, salvată miraculos de un necunoscut, pe stradă

„Acum 1 an și jumătate a fost o întâmplare care m-a dat peste cap. Avea legătură cu un membru foarte drag al familie mele. Eu am crezut că m-am descurcat onorabil. Am ținut post 7 luni, rugăciune, ca să fie bine și e bine.

Dar, în momentul respectiv, am fost nevoită să fiu cea mai puternică din familie, pentru că toată familia a început să cadă. A fost un șoc. Șoc și groază. Eu am preluat frâiele. Chiar am fost stâlp.

Și a trecut cam 1 an. Și am plătit nota de plată. În conștient, am considerat că am rezolvat și am trecut, și m-a lucrat subconștientul pe la spate. Într-o zi de sâmbătă, când eram în oraș să iau un cadou pentru botezul prietenului meu, am ieșit din magazin și mi s-a făcut rău. Am simțit că nu mai văd bine, mi se învârtea lumea.

M-am așezat pe bordură. Eram cu Nico – ea din față vedea ca mi s-au învinețit buzele, eu vedeam că mi s-au învinețit buricele degetelor, dar nu știam ce am. Nu mai aveam aer, oamenii treceau stânga, dreapta. Nu am căzut, nu am căzut pe spate. Țin minte că de la depărtare venea un domn cu cămașă albă, cu o pungă de un supermarket.

„Mi-a băgat o pastilă sub limbă și a plecat”

Din toată lumea aia, eu l-am văzut foarte clar cum vine direct spre mine. Venea hotărât. A ajuns în fața mea, a zis: „Deschide gura, ridică limba”. Mi-a băgat o pastilă sub limbă și a plecat. M-a salvat. Am reușit să mă ridic, m-am dus acasă.

Nu știam ce am, am zis că e de la căldură. Eu nu am voie să mă bată soarele în cap. Am zis: „Mama, pe 46 de grade am ieșit fără pălărie”. Credeam că de la asta mi s-a făcut rău’, a dezvăluit Rita Mureșan.

Deși simptomele preinfarctului au fost evidente, Rita Mureșan le-a pus pe seama unei posibile insolații. Diagnosticul corect l-a aflat abia după câteva săptămâni.

„A doua zi, m-am dus la botez. Mi-aduc aminte că îmi tremurau mâinile. Eu nu am realizat ce am. Trebuia să îmi dau seama că nu sunt OK. Până și Brenciu a venit la mine și mi-a zis: „Ce ai, honey, că nu ești în apele tale?!”. Eram o mică legumă. M-am dus acasă și am mai stat 3 săptămâni în letargia asta, până când doctora mea de familie a zis să mă duc la un cardiolog.

Doamna doctor (n.r. cardiolog) mi-a spus ziua, data și ora exacte în care eu am făcut preinfarct. Deci eu atunci, pe stradă, am făcut preinfarct!

De omul ăla a zis că a fost un înger care m-a salvat: „Ți-a dat nitroglicerină. Omul acela te-a salvat”. Cred că a fost un înger, efectiv. Știi care e comunicarea mea cu ei. Îngerii, în general, lucrează prin oameni. El a venit mult prea hotărât spre mine”, a mărturisit creatoare de modă.

Rita Mureşan: „Sunt pe medicamente. Am tahicardie, nu mai am aer și câteodată am vertijuri”

Rita Mureșan povestește cum se simte acum și ce recomandări i-au dat medicii. A aflat, în urma analizelor, că are și un cheag de sânge care o împinge în riscul de accident vascular cerebral, așa că tratamentele pe care le ia sunt complexe.

„De aici încolo, toată viața mea s-a dat peste cap, toate proiectele s-au anulat. Lucram la o colecție pe care voiam să o lansez de ziua mea. Doctora a zis: „Exclus! Cel puțin un an fără stres”.

Am zile în care mi-e foarte, foarte rău. Dar nu mai sunt atât de dese ca înainte. Sunt pe medicamentație. Iau multe vitamine, pentru că organismul meu, după socul ăla, a ajuns la anemie. Eram vegetariană, dar o bucățică de carne e nevoie sa mănânc.

Stările de rău le am acum la 2 săptămâni odată: tahicardie, nu mai am aer și câteodată am și vertijuri. La analize s-a văzut că am un cheag și iau pasile preventiv pentru un AVC.

De asemenea, la mine nu crește tensiunea – maximum 13, la mine crește pulsul: am puls și 145, care este enorm. Am și pastile pe care le iau insantaneu. E ca și când aș alerga la maraton, finalistă, dar stau în pat. Nu sunt nici foarte cuminte, dar atunci când mi-e rău mă ține o zi, două”, a declarat Rita Mureşan.

Nu am avut niciodată frica de moarte

Rita Mureșan se aștepta la o altfel de reacție din partea familiei, mai multă compasiune, nu doar „heirup”. Dar înțelege grija oamenilor dragi și că așa se manifestă dragostea lor pentru ei, într-un moment așa delicat.

„În viață există două mari frici: de moarte și de a nu fi iubit. Din asta ultima derivă toate celelalte frici. Acum, cu eminența apropierii …. că puteam să dau colțul acolo, în iarbă… Eu nu am avut niciodată frică de moarte. Eu știu ce entitate sunt și unde mă întorc.

Poate aveam eu așteptări prea mari de la ei… Adică au fost foarte agresivi, în sensul că „Aoleu, dar de ce ți s-a întâmplat?! Aoleu, să îți iei pastilele…”. Mă controlează! Aveam nevoie de puțină compasiune, drăgălășenie, dar ei doar cu heirupul. Gloria a plecat din Thailanda și a venit și a stat 2 luni cu mine. Lui Nelu îi spuneam Gimini și ei Ciocănitoarea Woody. Și dacă beam apă mai pe stânga și nu drepata, considerau că…

Șocul a fost în primul rând pentru mine, că mă credeam invincibilă. Și ziceam: „Cum adică am facut eu preinfarct?”. Analizând, am înțeles: a fost ca o supapă. Că tot adunasem. Mi l-a dat ca eliberare, nu ca avertisment.

În continuare îmi fac munca, dar nu mai am energia să ma deplasez eu. Am recomandarea să nu conduc încă. Familia mi-a fost alături, știu că i-am speriat. Dar vreau să le mulțumesc și prietenilor în primul rând că au păstrat secretul și că, de fiecare dată când am avut nevoie, nu mă lasa nimeni singură. Sunt binecuvântată, nu sunt o victimă. Sunt binecuvântată pentru ce mi s-a întâmplat, am avut de învățat”, a mai declarat Rita Mureşan.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel