Categories: Ştiri sănătate

Motivul din spatele slăbirii SPECTACULOASE a Ozanei Barabancea

Artista Ozana Barabancea este la un pas de a arăta ca un fotomodel. Nu mai este niciun secret pentru nimeni că s-a operat și și-a micșorat stomacul, doar că acum, când a început să se obișnuiască și ea cu noua siluetă, poate vorbi mai relaxat despre drama interioară pe care a simțit-o, apăsată de multele kilograme în plus.

„Sănătatea, din acest motiv am decis să slăbesc. Începusem să mănânc compulsiv. Atunci când mâncăm, nu trebuie să facem alte activităţi, trebuie să acordăm timp meselor, este adevărat contează şi cât mâncăm, eu mânânc şi dulce, dar am renunţat la ciuguleli, disciplina este necesară. Când mi-am dat seama că urc greu scările, am avut şi un incident pe Vârful Omu şi era să mor… a fost cumplit, am luat decizia de a mă opera. Nu a fost o decizie uşoară. Am urmat dieta pe bază de proteine.

Mi-a fost bine atunci cu dieta asta am slăbit vreo 38 de kilograme. Atunci am slăbit în două luni de zile şi în doi ani am pus totul pe mine. Totul ţine de psihic. Trebuie să îţi pese de ce mănânci, trebuie să îţi pese de tine. Trebuie să mănânc puţin, încet, sunt alimente pe care corpul meu le respinge. Mănânc maxim 100 de grame pe masă. Oricât aş vrea, nu pot să mănânc mai mult. M-am disciplinat să nu mai ciugulesc. Dar dacă sar peste mese, încep problemele, sunt nervoasă şi începe stomacul să mă ardă. Dulcele se depune, încerc să mănânc sărat”, a mărturisit Ozana Barabancea pentru Antena3.

Recent Posts

Fostul preot: Dumnezeu creează două suflete… Amândoi vin pe pământ, dar…

Daniel Balaş, fost preot,vorbește despre reîncarnare. Acesta spune că Biblia a fost modificată în anul…

o oră ago

Ce se întâmplă dacă amâni ora de culcare. „Poți pierde o fază vitală”

Ce se întâmplă dacă amâni ora de culcare. Toată lumea știe că organismul uman are…

2 ore ago

Arsenie Boca: Dumnezeu știe ce face cu fiecare dintre noi

Povestea ceșcuței de ceai – spusă de Părintele Arsenie Boca: „Când simți că ești într-o…

2 ore ago

Examinează-ți cu atenție mâinile: Vei ști dacă ficatul tău este bolnav

Examinează-ți cu atenție mâinile: Vei ști dacă ficatul tău este bolnav! Semnele bolii hepatice grase…

3 ore ago

Înlocuitorul de zahăr care îmbunătățește somnul și memoria

Înlocuitorul de zahăr care îmbunătățește somnul și memoria. Curmalele, căci despre ele vorbesc experții, pot…

3 ore ago

Planta minune care protejează ficatul. Abundă în Vitamina C și complex de Vitamina B

Planta minune care protejarea ficatului. Un stil de viață nesănătos este principalul factor care conduce…

4 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic