Categories: Stil de viaţă

Dovedit științific: oamenii care merg cu bicicleta sunt speciali

Mersul pe bicicletă nu este bun doar pentru mediul înconjurător, ci și pentru cei care îl practică. Dincolo de un tonus bun, bicicliștii au și o stare de spirit incredibilă. Mai mult, psihologii spun că se numără printre cele mai fericite persoane de pe planetă.

Cercetătorii de la Universitatea Clemson au descoperit că oamenii care merg la muncă folosindu-se de bicicletă sunt cei mai bine dispuși. Concluzia acesta a fost luată pe baza analizării stării de spirit a peste 13.000 de persoane care mergeau la serviciu fie pe două roți, fie cu mașina sau metroul.

Primii cei mai fericiți s-au dovedit a fi bicicliștii, urmați de pasagerii din mașină și cei care conduc singuri spre serviciu. Călătorii din metrou s-au dovedit a fi și cei mai puțin bine dispuși, din cauza aglomerației.

Bicicliștii spre deosebire de restul, beneficiază de pe urma endorfinelor eliberate de sport și nici nu se enervează din cauza traficului aglomerat. În plus, apucă să se bucure de natură și să petreacă mai multă vreme în lumina naturală, ceea ce ajută creierul să funcționeze la parametri optimi.

Recent Posts

Epidemie de miopie! Jumătate din populaţia planetei va avea nevoie de ochelari

Cercetătorii estimează că aproximativ jumătate din populația planetei va avea nevoie de lentile de corecție…

5 ore ago

Se schimbă tratamentul pentru pacienţii cu diabet. Ţara europeană care a luat decizia radicală

O ţară europeană a luat decizia radicală de a începe să le ofere pacienţilor care…

6 ore ago

ANM, semnal de alarmă: PLOI şi VIJELII de Paște. PROGNOZA detaliată

Meteorologii atrag atenţia că vremea va continua să fie capricioasă, iar temperaturile vor scădea la…

6 ore ago

Decizie-şoc luată de familia marelui fotbalist argentinian Diego Maradona. Un nou raport privind cauzele decesului

Copiii fostului mare fotbalist argentinian Diego Maradona, care a murit în 2020, au cerut justiţiei…

7 ore ago

Cele mai periculoase 3 băuturi pentru diabetici

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), valoarea normală a glicemiei la adulţi este cuprinsă între…

7 ore ago

Medicii din Iaşi au prelevat organe de la un donator din Bulgaria

Agenţia Naţională de Transplant (ANT) anunţă că medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de…

8 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic