Doar 57% dintre femei au orgasm în timpul unei partide de amor, cu partenerul, reiese dintr-un sondaj. Spre comparaţie, bărbaţii au orgasm în 95% dintre cazuri.
La sondaj au participat 2.300 de femei cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani.
O parte din explicaţie ţine de anatomia femeii, spun cercetătorii, dar şi de atenţia şi timpul pe care bărbaţii îl dedică pentru a le oferi plăcere partenerelor. Jumătate dintre femeile intervievate au precizat că în cazurile în care nu au avut parte de orgasm au fost aproape, însă partenerul a „pierdut” momentul.
Totodată, în jur de 38% dintre femei susţin că nu au avut parte de suficientă stimulare a clitorisului, organ care ajută semnificativ la atingerea unui orgasm.
Femeile au acuzat şi că nu primesc suficientă atenţie din partea partenerului. Cu toate că 78% dintre persoanele intervievate au spus că partenerilor le pasă dacă ele au orgasm, 78% dintre femei au precizat că a existat cel puţin o circumstanţă în care partenerul a avut orgasm fără a se interesa de plăcerea lor.
Mai mult, 67% dintre femeile care au participat la sondaj au recunoscut că au fost nevoite să simuleze un orgasm.
Femeile au nevoie de siguranță
În opinia sexologului Gabriela Marin, mult timp s-a crezut că noutatea şi efervescenţa sunt elementele care condimentează relaţia de cuplu sau viaţa sexuală, însă teoriile recente au demonstrat că schimbările şi rapiditatea ne dezechilibrează, iar nevoia fundamentală a omului este siguranţa.
“O viaţă sexuală împlinită se fundamentează pe securitate emoţională, atât din partea femeii, cât şi a bărbatului. Sistemul nervos vegetativ parasimpatic, care intră în funcţiune atunci când ne relaxăm, face să crească sensibilitatea la atingere, precum şi excitarea organelor genitale şi apariţia orgasmului, ceea ce face ca experienţa sexuală să fie cu adevărat împlinitoare. Femeile, în special, au nevoie să se simtă în deplină siguranţă pentru a se putea relaxa. Într-adevăr, uneori experienţele noi pot fi stimulatoare, însă efectul acestora este intens doar pe termen scurt. De ce? Pentru că activează adrenalina în tot corpul, efect care trece destul de repede. După trecerea adrenalinei, ne vom simţi apatici, fără chef şi destul de indiferenţi faţă de parteneri”, explică psihologul Gabriela Marin.
Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor.
Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.