luni, martie 30, 2026
12.5 C
București

Nelu Tătaru, avertisment după pandemie: „Nu ar trebui să ne culcăm pe o ureche”

Nelu Tătaru, avertisment după pandemie. „Nu ar trebui să ne culcăm pe o ureche” – transmite fostul ministru al Sănătății.

„Cred că fiecare dintre noi trebuie să înţelegem, ca profesionişti, că orice caz grav cu care ne-am întâlnit trebuie să impună limite şi trebuie să înțelegem că poate veni ceva şi mai grav.

Când vorbesc despre acest lucru, vorbesc de momentul în care ne-am lovit de această pandemie, luând-o poate, la început, ca pe o infecţie respiratorie, dar în acelaşi timp am putut vedea, pentru momentul inițial, şi panica din sistemul medical pe care îl cunoaşte toată lumea, mai ales că era ceva necunoscut, cu care se confrunta toată lumea, nu doar România”, a spus Nelu Tătaru, în cadrul dezbaterii online ”Doi ani de la primul lock-down. Riscuri și amenințări de sănătate în era post-COVID”, organizată de DC News Media Group.

„Nu ar trebui să ne culcăm pe o ureche”

„Cred că suntem mai obişnuiţi acum cu astfel de confruntări, dar nu ar trebui să ne culcăm pe o ureche.

Vedem că avem tot felul de reguli pe care încercăm să le respectăm, dar în acelaşi timp cred că sectorul acesta al bolilor infecţioase este un sector care ne poate oferi surprize.

Citeste si…

Fiecare dintre noi, ca profesionişti, ar trebui să înțelegem că este un moment care lasă urme, dar care ar trebui să lase şi învăţăminte”, a mai spus fostul ministru al Sănătăţii.

Alexandru Rafila anunță un posibil val șase!

Ministrul Sănătății spune că „transmiterea comunitară nu încetează, oricând poate apărea o nouă tulpină”.

Alexandru Rafila este supărat din cauza creșterii cazurilor: „Eu am propus o renunţare etapizată la aceste restricţii. S-a considerat că nu mai este cazul. Nu este nici un fel de problemă (…). Probabil s-a bazat pe o analiză, nu ştiu să vă spun mai multe detalii, dar asta este situaţia, ne-o asumăm cu toţii”.

Citeste si…

„Un eventual val şase, după opinia noastră, poate fi luat în calcul sau se poate discuta doar din toamnă, mai puţin în această primăvară, credem noi, dar monitorizăm lucrurile îndeaproape, încât să vedem ce se întâmplă, dar nu putem discuta de un val şase, putem discuta cel mult de o stabilizare a numărului de cazuri din valul cinci, nu discutăm despre un val şase.

Un val şase presupune o altă tulpină care circulă şi care se transmite susţinut în comunitate, iar lucrul acesta nu cred că se va întâmpla înainte de această toamnă, poate nici în toamnă nu se va întâmpla, aşa că nu cred că trebuie să îngrijorăm populaţia în mod inutil”, a declarat Alexandru Rafila, la RFI.

Citeste si…

Prisăcaru Theona
Prisăcaru Theonahttps://www.doctorulzilei.ro/
Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

7 trucuri geniale cu folie de aluminiu care îți ușurează viața în casă și grădină

7 utilizări ingenioase ale foliei de aluminiu în casă...

Menopauza poate duce la demență? Răspunsul care poate schimba perspectiva pentru milioane de femei

Menopauza nu înseamnă demență. Află ce spun studiile despre...

Extindere strategică. SOFMEDICA intră în Slovenia și accelerează revoluția chirurgiei robotice în regiune

Softmedica își extinde activitatea în Slovenia, consolidând accesul la...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Baba Vanga și predicțiile pentru 2026: va fi sau nu o nouă pandemie globală?

Predicțiile atribuite celebrei clarvăzătoare bulgare Baba Vanga revin în...

Rafila, atac virulent la Bolojan: Medicii nu pot fi „legați” de sistem prin forță!

Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, contestă vehement propunerea...

Virusul mortal care ameninţă planeta, fără leac şi fără vaccin! Riscă omenirea o nouă pandemie?

Comunitatea medicală internaţională este în alertă din cauza infecţiei...

Virusul care ar putea declanșa o nouă pandemie după 2026

Virusul care ar putea declanșa o nouă pandemie după...

Citește și