Sari la conținut

Nelu Tătaru, reacție după explozia de cazuri de COVID-19: ”Cei care contestă virusul au contribuit și ei la ce s-a întâmplat. Rămân ferm pe ideea că trebui să ascultăm profesioniștii în continuare”

tataru
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății

Este apelul autorităților din România. Românilor li se cere responsabilitate și maturitate.

Lipsa respectării minimelor măsuri de protecție, valul de externați și cetățenii care contestă existența virusului sunt trei motive importante care au adus România pe cel mai înalt vârf al infectărilor de până acum.

Iată ce spune Nelu Tătaru, potrivit Libertatea,  după raportul zilei de 8 iulie, când s-au înregistrat 555 infectări.

”Ne așteptăm la cifre mari în continuare. Vor urma și alte creșteri, nu exponențiale, nu dublări, dar trebuie să fim atenți! E nevoie să rămânem calmi, dar responsabili. Sunt locuri în spitale, locuri la ATI. Apare însă problema resursei umane. Medicii nu mai pot fi mutați imediat dintr-un loc în altul că nu mai suntem în stare de urgență.

Și au apărut și vacanțele personalului medical, e normal să apară un deficit. Tocmai de aceea merg în spitale, să văd ce probleme sunt. Am fost în Parlament și sper ca la mijlocul săptămânii viiitoare să avem cadrul legislativ pentru internări. Faptul că vom avea o lege, nu un ordin de ministru, contează. Vom putea relua măsurile medicale normale.  Negaționiștii, cei care contestă virusul, au contribuit și ei la ce s-a întâmplat. Rămân ferm pe ideea că trebui să ascultăm profesioniștii în continuare”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel