Din cuprinsul articolului
În utlimele zile, în România, numărul infectărilor a fost în continuă scădere. Eforturile colective de a limita efectele negative ale pandemiei au avut rezultate optime, drept urmare, niciun județ nu se mai află în scenariul roșu. Autoritățile anunță că relaxarea măsurilor va fi următorul pas, dacă trendul descrescător se va menține.
Rata de infectare din București a scăzut, vineri, sub 3 la mie. Asta înseamnă că îndeplinește condițiile pentru a intra în scenariul galben, care implică relaxarea restricțiilor.
Cu alte cuvinte, este posibil ca, începând de luni, o parte din restricțiile din București să fie ridicate, lucru confirmat și de autorități cu câteva zile în urmă, care spuneau că bucureștenii se pot aștepta în perioada următoare la o schimbare a măsurilor, scrie Antena 3.
Potrivit datelor oficiale, Capitala a ajuns, în acest moment, la o incidență de 2,98 la mia de locuitori, în condițiile în care din ce în ce mai mulți locuitori aleg să se vaccineze.
Rămâne de văzut ce hotărâri vor fi luate în cadrul ședinței Comitetul pentru Situații de Urgență. Ținând cont de rata de incidență, pot fi deschise restaurantele, cafenelele, cinematografele, teatrele și cazinourile la interior la capacitatea de 30%, în intervalul orar 6.00 – 22.00.
Comitetul pentru Situații de Urgență nu va lua însă nicio decizie în această privință astăzi. Joi seara, prefectul Capitalei, Alin Stoica, a explicat că este nevoie de câteva zile pentru a se constata că trendul descrescător se va menține.
„Dar după ce va ajunge la 3 la mie vom aștepta 24 de ore sau 48 de ore pentru a fi siguri că trendul se menține. Trebuie să așteptăm, să se confirme trendul descrescător”, a explicat prefectul Alin Stoica, potrivit Mediafax.
Stoica a mai spus că, probabil, decizia va fi luată la începutul săptămânii viitoare, după ce se va stabili trendul situației epidemiologice.
„Cam undeva la începutul săptămânii viitoare este așteptarea mea, având în vedere trendul care se păstrează, să avem măsuri ceva mai relaxante: restaurante, săli de spectacole, teatre, cu capacitate 30 la sută”, a precizat prefectul Capitalei.
În perioada 6-12 mai, Luna călătorește prin Univers, influențând nativii cu energiile tranzitului său de-a…
În dimineața din prima zi de Paște, după slujba de Înviere, credincioșii împart alimente pentru…
Experții fac avertizări cu privire la un un tip de cancer: Respirația urat mirositoare poate…
Avertizare meteorologică de Paște. ANM a făcut noi avertizări meeorologice: Sun prognozate ploi pe jumătate…
Anevrismul de aortă este o dilatare patologică a unui segment al aortei, cu o tendință…
5 motive pentru care membrele tale amorțesc în timp ce dormi! Potrivit experților, amorțeala membrelor…