Sari la conținut

Nou caz de malpraxis și acuzații grave la adresa cadrelor medicale. De data aceasta atenția se îndreaptă spre Spitalul din Constanța

Din păcate, un nou caz aduce acuzații grave la adresa cadrelor medicale. De data aceasta acuzațiile se îndreaptă către Spitalul Constanța, unde o tânără acuză cadrele medicale de tratamente inumane la care au supus-o pe mama acesteia.

Pacienta internată, s-a stins din viață la aproape trei săptămâni de la externare, timp în care starea ei de sănătate s-a degradat de la o zi la alta. Mai mult, între timp se pare că s-ar fi infectat și cu SARS CoV-2.

Femeia care aduce acuzații grave la adresa cadrelor medicale vine în sprijin cu înregistrările pe care le are făcute chiar din perioada în care mama ei a fost internată.

Vai, nu mai pot, mamă! Nu mai pot și mă rupe de spate! Am țipat ca din gură de șarpe! Vai ce am mai țipat pe aici!”

”Se purtau foarte urât cu mama, degradant, umilitor”

În înregistrările păstrate de familie, femeia de 53 de ani din Constanța se plângea de neglijența personalului din spital și de chinurile la care era supusă.

Se purtau foarte urât cu mama, degradant, umilitor. Stătea cu orele neschimbată, a făcut chiar și o infecție, o alergie, pe spate și pe tot corpul pentru că a fost neîngrijită”, povestește Amalia Tudor, fiica pacientei decedate.

Femeia fusese internată de 5 decembrie la spitalul județean Constanța, în urma unui accident vascular cerebral. Starea ei s-a agravat și în trei săptămâni de spitalizare a făcut bronhopneumonie, iar testele au arătat că se infectase cu SARS CoV-2. 

Îmi zicea că nu îi aduc apă, că moare de sete. Urma să sun pe secție și să vorbesc direct cu doamnele asistente. Și în acele momente ele s-au revoltat”, spune tânăra.

Iar una dintre înregistrările mamei confirmă acest lucru.

Cum își permite să îmi arunce cu mâncarea pe jos? Pentru că știi ce a deranjat-o? Că ai sunat tu, mamă! Și le-ai spus să îmi aducă apă!”

”Domnul expert legist ne-a spus că prezenta urme de violență, dar și urme de legare la mâini”

Familia este șocată de cele întâmplate în spitalul din Constanța.

Starea ei era foarte bună, însă, în ultimele două zile, s-a schimbat totul”, povestește, la rândul lui, Costel Tudor, soțul pacientei decedate.

Domnul expert legist ne-a spus că prezenta urme de violență, dar și urme de legare la mâini”, mai spune fiica acesteia.

Femeia a murit chiar în ziua de Crăciun. Însă angajații spitalului se apără.

Ancheta care s-a efectuat de la Direcția de Sănătate Publică și care consemnează că toate procedurile care s-au efectuat au fost corecte”, declară un reprezentant al unității medicale.

Familia femeii decedate a depus mai multe plângeri la poliție și la Colegiul Medicilor și speră ca vinovații să fie pedepsiți.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel