Categories: Ştiri sănătate

Noul ministru al Sănătății și prof. dr. Adrian Streinu Cercel, apel către populație în problema GRIPEI. Ce ne transmit oficialii

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, le-a recomandat vineri tuturor persoanelor aflate în categoriile cu risc crescut de îmbolnăvire să solicite vaccinul antigripal gratuit.

„Mi-aş dori ca, în cel mai scurt timp, să fie folosite toate dozele de vaccin disponibile în cabinetele medicilor de familie. Recomand tuturor persoanelor care sunt în categoriile cu risc crescut de îmbolnăvire să solicite vaccinul gratuit. De asemenea, rog medicii de familie care ştiu că au în evidenţă pacienţi care se încadrează în aceste categorii şi sunt încă nevaccinaţi să îi cheme la cabinet pentru vaccinare”, a declarat Sorina Pintea, într-un comunicat de presă al MS.

La rândul său, prof. dr. Adrian Streinu Cercel a subliniat că cea mai eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor de gripă este în continuare vaccinarea.

„Avertizăm populaţia că antibioticele nu se utilizează în cazul gripei şi recomandăm evitarea automedicaţiei. În cazul apariţiei simptomelor de boală, Ministerul Sănătăţii recomandă prezentarea la medicul de familie în vederea diagnosticării şi instituirii tratamentului corect. De asemenea, pentru prevenirea îmbolnăvirii persoanelor din jurul dumneavoastră, în cazul în care aţi fost diagnosticat cu gripă, se recomandă repaus şi limitarea contactului cu alte persoane”, precizează MS.

Potrivit specialiştilor, măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii şi în special prin gripă.

Totodată, vaccinarea antigripală este ferm recomandată şi populaţiei generale, active, care nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de risc de a dezvolta complicaţii ale gripei.

Ministerul Sănătăţii menţionează că a achiziţionat un milion de doze de vaccin antigripal, dublu faţă de sezonul 2016 – 2017, astfel încât să asigure vaccinarea unui număr cât mai mare de persoane aflate în grupele de risc.

Conform raportului INSP, la nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripa clinic IACRS şi pneumonii) a fost de 87.492, cu 14,4% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (102.171) şi cu 10,1% mai mare faţă de cel înregistrat în săptămâna precedentă (79.459).

De la începutul sezonului 2017 – 2018 au fost înregistrate 8 decese confirmate cu virus gripal, faţă de 17 în sezonul precedent.

În săptămâna 22 – 28 ianuarie s-au înregistrat la nivel naţional 283 de cazuri de gripă/ILI, comparativ cu 246 de cazuri înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut, arată comunicatul MS.

Recent Posts

Semnele mai puțin cunoscute ale cancerului de ficat. Cum să le recunoști și să acționezi rapid

Semnele mai puțin cunoscute ale cancerului de ficat. Cancerul de ficat este una dintre cele…

27 de minute ago

Fasolea este ieftină și versatilă, cât de bună este pentru sănătate

Fasolea este ieftină și versatilă. Din acest motiv nu este surprinzător faptul că fasolea și…

38 de minute ago

Cum se simt durerile facerii. Tehnici de gestionare a durerii în timpul travaliului

Durerile facerii, cunoscute și sub numele de contracții, sunt un semnal că trupul unei femei…

56 de minute ago

Horoscop Alina Bădic pentru Săptămâna Mare. Revelații și atenționări karmice

Horoscop 28 aprilie- 4 mai. Astrologul Alina Bădic a prezentat predicțiile astrale pentru Săptămâna Mare,…

o oră ago

Poți să scapi de burtă în șase zile

Poți să scapi de burtă în șase zile dacă respecți aceste reguli, promit specialiștii.  Știi…

2 ore ago

Cele trei semne care te avertizează că ai diabet. Apar, în general, noaptea

Cele trei semne care te avertizează că ai diabet. Diabetul este o afecțiune serioasă care…

2 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancer ovarian