Sari la conținut

Nu ignora aceste probleme oculare, ele pot fi un prevestitor al unei boli foarte grave

vedere
sursa foto: pexel.com

Din cuprinsul articolului

Nu ignora aceste probleme oculare, medicii spun că ele pot fi un prevestitor al unei boli foarte grave. Iată de ce sunt afectate persoanele sub 30 de ani.

Ai senzația că vezi „pânze de păianjen” sau fire de păr? În cele mai multe cazuri, acest lucru poate fi ceva complet nevinovat, dar fiți totuși atenți la alte simptome. Mai ales dacă ai sub 30 de ani.

Mai mult, dacă, de exemplu, vedeți un fulger de lumină, scântei sau pete, atunci poate fi o problemă de deteriorare a pupilei.

Inflamația ochiului poate fi, de asemenea, cauza unor astfel de senzații. Dacă împreună cu orice altceva simți mâncărime și arsuri, poate fi o infecție clasică.

Crema cu antibiotice este de obicei folosită pentru tratament. Igiena obligatorie trebuie respectata in aceasta perioada. În niciun caz nu mergeți, de exemplu, la o piscină și cel mai bine este să nu vă ștergeți fața, ci să o lăsați să se usuce.

Legat de bolile oculare, dr. Monica Pop a

semnal de alarmă cu privire la o boală care se răspândește și de care nimeni nu poate scăpa. Potrivit acesteia, deși boala nu este una gravă, ea trebuie să fie tratată cu mare atenție.

„Am constatat de ani de zile că oamenii nu ştiu prea multe legat de acest tip de afecţiuni oculare, deşi aproape nimeni nu scapă fără să fi făcut măcar o dată conjunctivită. Din păcate, în această afecţiune, automedicaţia este foarte frecventă, ceea ce de multe ori duce la agravarea bolii şi chiar la apariţia complicaţiilor.

Cine poate trata corect boala?

Trebuie să ştiţi din start că, deşi sunt afecţiuni foarte frecvente, conjunctivitele trebuie tratate serios în funcţie de tipul lor şi că din păcate medicii de familie nu ştiu să trateze nici conjunctivite şi nici alte afecţiuni oculare.

Nu doresc în niciun fel să jignesc colegii medici de familie, dar singurul gest pe care ei ar trebui să îl facă în faţa oricărui pacient cu afecţiuni oftalmologice, indiferent dacă este vorba de copii (nou-născuţi, prematuri, sugari, preşcolari, elevi etc) sau adulţi (tineri sau vârstnici) este să îl trimită la medicul oftalmolog”, spune medicul.

În ceea ce privește tipurile de conjunctivită, potrivit medicului este vorba despre patru tipuri: alergice, virale, microbiene și fungice.

Dr. Monica Pop
Sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro

„Vă sfătuiesc deci ca pentru probleme oftalmologice să vă adresaţi numai medicului oftalmolog din policlinica (CDM) teritorială sau dintr-un cabinet de oftalmologie (nu optica). Conjunctivitele nu reprezintă o urgenţă oftalmologică, deci nu mergeţi la spitale la camerele de gardă (Urgenţe) pentru aşa ceva.

Numai conjunctivita gonococică – blenoragie cu atingere sau contaminare oculară – care este deosebit de gravă şi poate duce la orbire, dacă nu este diagnosticată şi tratată la timp, reprezintă o urgenţă”, recomandă medicul.

Referitor la simptomele conjunctivitei, medicul Monica Pop a enumerat patru dintre acestea. Este vorba despre senzația de corp străin în ochi, înroșirea ochiului, secreția, dar și mâncărimea.

Simptomele conjunctivitei
Astfel, cei care se confruntă cu astfel de simptome trebuie să meargă direct la medicul oftalmolog, până când acestea nu devin mai profunde.

„1. Subiective (ce acuză pacientul)

Înroşirea suprafeţei conjunctivale (de diferite intensităţi, de la uşoară până la accentuată)

2. Jena, senzaţie de corp străin sau de nisip în ochi. Aceste două simptome nu lipsesc din tabloul simptomelor în toate conjunctivitele.

De subliniat că jena este diferită de durere în oftalmologie. Există între cele două o mare deosebire. Jena este uşoară, deranjează discret, pe când durerea este intensă, greu de suportat.

Atenţie: Vă rog să faceţi diferenţa între cele două când descrieţi problema. Pacienţii mai sensibili, mai exageraţi, descriu jena ca pe o durere, putând astfel determina greşirea diagnosticului şi implicit a tratamentului, de multe ori cu implicaţii grave: până la pierderea vederii!

3. Secreţie conjunctivală modificată (mucoasă, muco-purulentă sau chiar purulentă) – nu este obligatorie; în cele alergice, nu apare decât foarte rar.

4. Prurit (mâncărime) – în conjunctivitele alergice sau mixte (mai rar); uneori poate fi foarte intens”, adaugă medicul.

 

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel