Se intampla adesea ca stresul, presiunea si dezechilibrele emotionale sa afecteze foarte multe aspecte ale vietii personale, inclusiv viata sexuala si relatia partenerilor. Astfel, chiar atunci cand conceperea unui copil nu este o prioritate, imposibilitatea de a deveni parinti devine o realitate extrem de dureroasa, cu un impact dramatic in cuplu.
Factorul psihologic – un cutit cu doua taisuri
Problematica infertilitatii ramane in prezent una extrem de complexa, depasindu-si diagnosticul de afectiune fiziologica si extinzandu-se pana in planul emotional. Astfel, atunci cand vorbim de procesul de concepere, influenta stresului si a echilibrului emotional poate fi privita dintr-o dubla perspectiva:
• ca factor determinant pentru infertilitate
• ca efect al infertilitatii
Putem vorbi chiar de instalarea unui cerc vicios in ceea ce priveste efectele psihologice, intrucat atunci cand infertilitatea este generata de stres, rezultatul este chiar cresterea acestei presiuni, a frustrarilor si deteriorarea comunicarii in cuplu, accentuand tensiunile pana la aparitia conflictelor.
Multe cupluri se invinuiesc reciproc sau se tem de sarcina din cauza situatiei financiare, a unor experiente nefavorabile din trecut (avort spontan, nasterea unui copil cu malformatii sau a unui copil mort, etc). Uneori, femeia se straduieste sa ramana insarcinata doar pentru a-l face pe partener sa se ataseze mai mult de ea sau pentru a scapa de o situatie nefavorabila de la locul de munca.
Toate aceste presiuni insa priveaza partenerii de satisfactie sexuala, iar in cazul barbatilor poate duce la disfunctii erectile. O asemenea incarcatura afectiva se va resimti si pe fond fiziologic, iar efortul de a procrea va fi ingreunat pe masura ce esecurile vor continua.
“Este important de retinut ca stresul afecteaza in modalitati diferite fiecare persoana, insa atunci cand este vorba de stresul cronic, prezent pe o perioada indelungata (si in special cel generat de esecul in privinta obtinerii de copil, care reprezinta cel mai investit proiect al omului), se produce in general o schimbare hormonala extrem de importanta: cresterea nivelului de adrenalina si noradrenalina – hormonii responsabili de raspunsul organismului la traumatisme fizice si emotionale, ceea ce duce la afectarea functiei trompelor uterine la femei, la scaderea vascularizarii la nivelul mucoasei uterine si implicit ingreuneaza implantarea ovulului fertilizat in uter. Mai mult decat atat, un grad ridicat al acestor hormoni afecteaza si formarea de ovule si spermatozoizi. Acest lucru explica si de ce in multe cazuri, stresul nu afecteaza doar abilitatea de a concepe natural, ci si rata de succes a inseminarii artificiale si a fertilizarii in vitro.” – mentioneaza dr. Genoveva Teleki, psiholog clinician si psihoterapeut
Cand este necesara interventia psihoterapeutului?
Orice cuplu care se confrunta cu infertilitatea cauta o explicatie si o solutie, insa atunci cand aceasta problema este corelata cu factori psihologici, este recomandat ca in primul rand partenerii sa se deschida emotional si la fel de important, sa participe la intalniri cu grupuri de suport sau sa se adreseze psihoterapeutului, intrucat impartasind problema cu persoane care trec prin aceeasi experienta sau care le pot consilia in acest sens ajuta la mentinerea unui echilibru emotional.
‘‘Este important ca inaintea incercarilor de a concepe un copil sau chiar a inceperii unui tratament de fertilitate, partenerii sa fie constienti de impasul emotional in care se afla, astfel incat cu ajutorul psihoterapeutului, sa invete sa gestioneze atat stresul ce poate aparea pe parcurs, cat si emotiile generate de cursul evenimentelor si de tratamentele hormonale aplicate. Astfel, impreuna putem identifica factorii de stres, incompatibilitatile fizice si emotionale ce pot aparea din cauza acestora si nu in ultimul rand, partenerii vor invata cum sa abordeze cu succes aceste situatii. De asemenea, sedintele de consiliere au un rol important in recrearea legaturii in cuplu, ce poate fi perturbata atunci cand partenerul infertil incepe sa se autoinvinovateasca si sa se simta responsabil pentru neimplinirea acestor dorinte comune‘‘, explică psihologul
