Sari la conținut

„Nu s-a putut face nimic”. Bocelli despre lupta cu boala

A cântat pe cele mai mari scene, a bucurat milioane de inimi, însă puțin sunt cei care știu detalii despre starea de sănătate a celebrului cântăreț de operă Andrea Bocelli. 

Tenorul italian a adunat milioane de fani pentru stilul său muzical, combinația dintre operă cu muzică pop. Ceea ce mulți oameni nu știu este că marele tenor și-a pierdut vederea la vârsta de 12 ani. Problemele sale cu vederea au precedat însă acest eveniment. De la o vârstă fragedă, Bocelli a trăit cu glaucom congenital.

„Nu s-a putut face nimic”. Andrea Bocelli despre lupta lui cu boala

Glaucomul congenital, cunoscut și sub numele de glaucom infantil, este o afecțiune rară care poate apărea la sugari și copii mici.

Fără să fie descurajat deproblemele sale cu vederea, Bocelli a început să ia lecții de pian la vârsta de șase an, iar mai târziu a învățat să cânte la flaut și saxofon.

A orbit la o vârstă fragedă

Șase ani mai târziu, viața cântărețului a luat o întorsătură bruscă și profundă.

La vârsta de 12 ani a devenit complet orb după ce a suferit o hemoragie cerebrală în urma unui accident de fotbal.

Amintindu-și de acea perioadă traumatizantă, Bocelli a declarat: „În copilărie eram foarte vioi și incontrolabil, îmi plăcea să joc fotbal și, într-o zi, în timpul unui meci, am fost lovit violent cu o minge în față dla ochiul drept, singurul cu care puteam vedea lumina și culorile.

Bocelli a refuzat să renunțe la visele sale

„Medicii au încercat să mă vindece. Am suferit nenumărate operații, dar nu s-a mai putut face nimic.”

Cu o pasiune continuă pentru muzică, Bocelli a refuzat să renunțe la visele sale și a început să învețe să citească muzica prin alfabetul Braille, folosit de cei cu deficiențe de vedere, notează publicația Express.

Oferind o perspectivă rară asupra procesului său, în urmă cu câțiva ani, Bocelli a spus: „Nu am avut timp să mă gândesc la asta: „Vedeți, să înveți un rol este ușor, dar este un lucru diferit să ai rolul în ”gât”, cum spunem noi.

„Pentru secțiunile dificile folosesc o partitură în Braille, în rest, când am ceva de studiat, îl rog pe pianistul meu Carlo să vină la mine acasă în fiecare zi.”

Fără să fie descurajat de lipsa vederii, a studiat dreptul la Universitatea din Pisa, cântând în baruri de pian și cluburi de noapte pentru a-și finanța studiile.

După obținerea diplomei, a practicat dreptul ca avocat din oficiu timp de un an înainte de a se decide pentru o carieră muzicală și de a studia vocea cu tenorul Franco Corelli.

A venit un succes fulminant Bocelli, vânzând milioane de albume și câștigând chiar laudele legendei Operei Pavarotti.

Glaucomul congenital

Glaucomul congenital primar este o afecţiune diagnosticată de la naştere sau în primul an de viaţă, determinată de o anomalie de dezvoltare a sistemului de drenaj al lichidului din interiorul ochiului, ducând la creşterea presiunii intraoculare.

În consecinţă, pot fi afectate structurile oculare, cu pierderea vederii. Această afecţiune nu poate fi prevenită, însă recunoaşterea precoce şi tratamentul adecvat influenţează semnificativ viitorul copilului.

Glaucomul congenital primar diferă de glaucoamele asociate altor anomalii congenitale sau secundare inflamaţiilor, traumatismelor şi tumorilor. Majoritatea cazurilor apar sporadic, dar pot fi şi ereditare. S-a observat o frecvenţă de apariţie mai mare la băieţi.

Semnele sugestive sunt: fotofobie (copilul evită lumina), hiperlăcrimare, blefarospasm (strângerea spastică a pleoapelor). Aceste semne nu stabilesc diagnosticul de glaucom congenital; prezenţa lor însă trebuie să ne sensibilizeze, astfel încât să extindem investigaţiile. Este foarte important să recunoaştem această afecţiune şi să o putem diferenţia de alte situaţii cu manifestări similare (traumatisme obstetricale ale corneei, infecţii intrauterine, anomalii de metabolism, afecţiuni ale corneei).

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel